104% din banii țintă, strânși pentru un proiect Bikeathon
Fundația Comunitară Țara Făgărașului a publicat rezultatele Bikeathon 2021, desfășurat pe 18 și 19 septembrie pentru cele nouă proiecte ale comunității.
704 bicicliști s-au înscris la competiție; dintre aceștia, 619 au luat startul în cele patru curse: BKT40, BKT20, BKT4 pentru persoane în scaun rulant sau handbike și BKT10 cursa populară. 194 de copii au participat la BKT1, BKT2 și BKT3, cursele celor mici.
„Mulțumită generozității lor și a donatorilor și susținătorilor, am reușit să strângem 30.083,65 de lei pentru proiectele comunității, reprezentând 73% din ținta propusă. Fundația Comunitară Țara Făgărașului mulțumește tuturor bicicliștilor și donatorilor care au ales să sprijine unul dintre cele 9 proiecte înscrise la Bikeathon”, au anunțat organizatorii.
Cel mai bun rezultat procentual în privința strângerii de fonduri l-a obținut proiectul „Tabere sportive și educative în natură”, pentru care s-au adunat 104% din banii propuși.
Iată toate rezultatele Bikeathon Țara Făgărașului ediția 2021:
- „Tabere sportive și educative în natură” a strâns 8.334,25 de lei, reprezentând 104% din țintă;
- „Susține Motivation! #SchimbăPovestea copiilor și adulților în scaune rulante din Țara Făgărașului” a strâns 3.460 de lei, reprezentând 67% din țintă;
- „Mini-biblioteci în fiecare salon din Pediatria Făgăraș” a strâns 3.792,45 de lei, reprezentând 58% din țintă;
- „ArtEco” a strâns 3.925,45 de lei, reprezentând 49% din țintă;
- „Șura Recreativă Văleni” a strâns 1.448 de lei, reprezentând 41% din țintă;
- „Autism Voice_Pass the Voice – Program dedicat părinților copiilor cu autism” a strâns 3.205 de lei, reprezentând 27% din țintă;
- „Dotare cameră senzorială – Centrul de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități ‘Sf. Nectarie’ Făgăraș” a strâns 3.297,75 de lei, reprezentând 27% din țintă;
- „Chemarea stejarului” a strâns 1.345,75 de lei, reprezentând 27% din țintă.
- „Clipe speciale pentru oameni speciali” a strâns 1.274,25 de lei, reprezentând 16% din țintă;
Reprezentanții Fundației vor colabora, în perioada următoare, cu echipele celor nouă proiecte pentru implementarea lor.
Proiectele înscrise la Bikeathon Țara Făgărașului mai pot fi sprijinite, prin donații, până pe 30 septembrie 2021. Mai multe informații sunt disponibile aici.
Detalii despre proiectele înscrise la Bikeathon Țara Făgărașului ediția 2021