17 mai, ultima zi de primire a Cererilor Unice de Plată în acest an

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește beneficiarilor că 17 mai  reprezintă ultima zi de primire, fără penalități, a Cererilor unice de plată în cadrul Campaniei 2021.

Până la acest moment, au fost înregistrate în baza de date APIA peste 710.000 cereri, pentru o suprafață de aproape 6,9 milioane ha.

Asigurăm fermierii de întregul nostru sprijin în parcurgerea cu succes a etapelor necesare și îi îndemânăm să colaboreze cu responsabilii de dosar de la nivelul Centrelor județene, respectiv ai Centrelor locale, pentru clarificarea/soluționarea eventualelor probleme pe care le întâmpină, astfel încât să reușească să depună cererea în termen și să evite aplicarea de penalități”, se arată în informarea instituției.

Zambete la cafea - Maria Visu
Monumente funerare
Mija - parlamentare 2024
Victoria Federal IFN
Florian Shaorma

Informațiile detaliate pentru accesarea fiecărei scheme de plată/măsuri de sprijin, inclusiv hărțile și listele cu UAT eligibile pentru măsurile de dezvoltare rurală, dar și ghidurile adresate fermierilor, pot fi consultate la Centrele APIA și pe site-ul Agenției: www.apia.org.ro


Apreciază
Distribuie