20 de percheziții pentru găsirea unei grupări infracționale

foto Politia Romana

Polițiști și procurori din trei județe au efectuat 20 de percheziții în dimineața de joi, 13 februarie. Ei îi caută pe membrii unei grupări infracționale care au săvârșit infracțiuni informatice în Statele Unite ale Americii.

„În această dimineață, polițiști din cadrul Biroului de Combatere a Crimei Organizate Brașov, sub coordonarea procurorilor DIICOT-ST Brasov, în colaborare cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea și Brăila, precum și cu sprijinul IPJ Brașov-Serviciul Criminalistic, luptători din cadrul SAS Brașov, au efectuat 20 de percheziții în județele Brașov, Vâlcea și Brăila.

În cauză sunt efectuate cercetări cu privire la o grupare infracțională organizată, care în perioada august 2018 – decembrie 2019 a acționat pe teritoriul SUA, grupare specializată în săvârșirea de infracțiuni informatice.

De asemenea, în aceeași cauză, concomitent au fost efectuate percheziții în Ungaria și Germania”, a declarat Alina Ivan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov.

Monumente funerare
Mara Mares_parlamentare 2024
Dentistry Tour
Proaspat Alb
Zambete la cafea - Maria Visu
Stand-up

În județul nostru au fost efectuate 18 percheziții, pentru care există mandate de percheziție la domiciliul persoanelor suspecte, precum și în locații unde existau indicii că persoanele cercetate ar locui fără forme legale, conform sursei citate.

 

foto: Poliția Română


Apreciază
Distribuie