200 de burse în valoare de 12 milioane de lei, oferite de AVE pentru transformarea școlilor

foto: arhivă/ Primăria Făgăraș

200 de burse, în valoare totală de 12 milioane de lei, vor fi disponibile pentru orice școală, grădiniță sau liceu public din România care dorește să se înscrie în Programul de Transformare a Școlilor din România, anunță Asociația pentru Valori în Educație (AVE), potrivit educatieprivata.ro.

Directorii interesați de program se pot înscrie până la 1 octombrie completând acest formular online. Programul de Transformare a Școlilor din România va avea intervenții specifice nevoilor fiecărei școli participante.

„Pornind de la experiența pe care am acumulat-o până în prezent prin programele și proiectele pe care le-am derulat an de an la AVE, ne-am dat seama că putem sprijini și mai bine școlile din România dacă punem toată această expertiză sub umbrela unui singur program. Astfel, vom putea oferi sprijin fiecărei școli în funcție de nevoile punctuale pe care le are, pornind de la o primă etapă de descoperire, care ne va indica ariile în care școala performează deja, precum și cele care pot fi direcții de creștere. Ne referim aici la o paletă largă de nevoi, precum dezvoltarea competențelor profesionale ale directorilor și ale profesorilor, crearea unei culturi de creștere continuă, creșterea nivelului de cooperare între profesori și mai ales sprjin pentru dezvoltarea competențelor copiilor. Experiența din ultimii ani ne arată că transformarea de care școlile au nevoie pornește în primul rând de la directori și echipele lor, ei sunt catalizatorii pentru schimbare, tocmai de aceea ne concentrăm atenția în așa fel încât să le oferim sprijinul de care au nevoie”, spune Silvia Toth, Director Programe Educaționale AVE.

Bursă de 60.000 de lei pe an pentru unitățile școlare care se înscriu în Programul de Transformare a Școlilor din România

În program sunt așteptate să se înscrie grădinițe, școli sau licee din localități cu nivel socio-economic divers, iar criteriul principal de intrare în program va fi motivația școlii și determinarea de a face o schimbare cu impact pozitiv asupra elevilor.

Costul pentru participarea unei unități școlare în program este de 60.000 de lei pentru un an, însă cu sprijinul companiilor partenere, AVE pune la dispoziția școlilor publice 200 de burse. Școlile private sunt eligibile să participe în program, însă nu sunt eligibile pentru burse.

Școlile pot afla mai multe despre program prin înscrierea la un webinar informativ

Școlile interesate să aplice sunt invitate să participe la un webinar explicativ, unde va fi prezentat în detaliu Programul de Transformare a Școlilor din România și beneficiile lui pentru școală, prin completarea acestui formular online până cel târziu 1 octombrie 2023.

Cei care participă la sesiunea de informare vor putea parcurge masterclass-ul AVE despre învățare pentru transformare, care va fi disponibil sub forma unei experiențe de învățare online, unde vor fi abordate teme precum leadership-ul pentru sine și cum pot adulții dintr-o școală să creeze o experiență de dezvoltare atât pentru ei, cât și pentru fiecare elev din școală. În urma acestui masterclass școala poate intra formal în Programul de Transformare a Școlilor din România.

Programul de Transformare a Școlilor din România, dezvoltat de experți români și străini în educație

Programul de Transformare a Școlilor din România este dezvoltat în parteneriat cu specialiști în educație din România, Australia și Statele Unite ale Americii. Acesta conține elemente perfecționate prin programele Academia de Leadership și Management Școlar, Edu Networks și HumanKind, dar este inspirat și din practici internaționale. Scopul acestui program este de a contribui la transformarea profundă a școlilor din România în așa fel încât elevii să înregistreze un progres vizibil pe fiecare dintre cele opt competențe cheie, precum: literație, abilități digitale și competențe socio-emoționale, identificate de Consiliul Uniunii Europene ca necesare pentru a permite împlinirea personală, o viață sănătoasă și sustenabilă, angajabilitatea, implicarea civică și incluziunea socială.


Apreciază
Distribuie