2015, anul cu cel mai mic buget local
Făgărașul are cel mai mic buget din ultimii șapte ani pentru reparații și investiții! Declarația aparține primarului Făgărașului, Sorin Mănduc. Acesta susține că modificarea legislației privind modul de alocare a fondurilor direct de la Guvern a adus un dezechilibru major și a lăsat municipiul cu un deficit de aproape 30 de miliarde de lei vechi.
„E pentru prima dată când nu găsim resurse financiare pentru necesarul de reparații la drumuri. Nu avem bani nici pentru dezvoltare. În plus, o sentință judecătorească mai veche ne obligă să repartizăm aproape 20 de miliarde de lei vechi pentru plata unor drepturi salariale câștigate de angajați în instanță. Anul 2015 este cel mai dificil an pe care l-am trăit în administrația locală”, a declarat primarul Făgărașului.
Edilul a mai spus că, potrivit noii legislații, Consiliul Județean nu mai are la dispoziție niciun leu pentru echilibrarea bugetelor localităților și că Făgărașul se va afla în imposibilitatea de a pune în practică proiectele prevăzute în planul de dezvoltare.
Consilierii locali se întâlnesc astăzi de la ora 18 în ședință ordinară pentru dezbaterea finală a proiectului și pentru adoptarea bugetului.