24 de camere video în Făgăraş

De astăzi Făgăraşul este monitorizat video. Sistemul, care cuprinde 24 de camere amplasate în diferite puncte, a fost inaugurat azi, la ora 11.00 la sediul Poliţiei Locale. Potrivit primarului Sorin Mănduc acolo se vor strânge toate imaginile video.

„Este o idee mai veche a noastră care în sfârşit prinde rădăcini. Sunt 24 de camere video într-un sistem centralizat, care captează imagini din 24 de puncte ale oraşului într-un server central aflat la Poliţia Locală. 24 de ore din 24 aceste zone sunt monitorizate de către un poliţist local, iar imaginile se vor păstra vreme de 6 luni”, explică primarul.

Primarul spune care sunt şi principalele puncte în care au fost montate camerele:

„Am vizat în special zonele de şcoli. Eu mi-am dorit foarte tare ca, în afara sistemelor de supraveghere din interiorul şcolilor care au fost montate de conducerea fiecărei şcoli, să reuşim să supraveghem şi zonele din afara acestora. Adică porţile de intrare, trecerile de pietoni şi parcările de lângă şcoli! De asemenea, sunt monitorizate principalele intersecţii ale Făgăraşului, sensurile giratorii şi semaforizarea.”

Zambete la cafea - Maria Visu
Stand-up
Monumente funerare
Go Pro Infrastructure
Mara Mares_parlamentare 2024
Florian Shaorma

DSCN3520

Mai multe informaţii despre camerele video de pe raza Făgăraşului aflaţi în ediţia de marţi, 21 ianuarie, a ziarului Bună Ziua Făgăraş.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie