30.000 lei, amenzi pentru protestatarii brașoveni anti-mască

Sute de persoane au participat luni, 29 martie, la proteste în Brașov, împotriva restricțiilor pandemiei. Aproximativ 60 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean și de la  Gruparea de Jandarmi Mobilă Brașov au supravegheat desfășurarea protestului.

În jurul orei 20:30, Bulevardul Eroilor a fost blocat pentru câteva zeci de minute de manifestanți și de mașini.

La ora 22.00, aproximativ 200 de mașini au făcut un tur de oraș la viteză redusă, dar cu claxoane și strigăte de „Libertate”, potrivit Bună Ziua Brașov.

La acțiunile de protest din cursul serii trecute jandarmii au procedat la legitimarea și identificarea a peste 100 de persoane participante la eveniment. Au fost aplicare 60 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 30.000 lei. Totodată au fost constatate și două infracțiuni (distrugere și zădărnicire a combaterii bolilor), pentru care instituțiile abilitate vor face cercetări ulterioare și se vor dispune măsurile legale”, a declarat cpt. Luiza Dănilă, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Brașov.


Apreciază
Distribuie