8 biserici cu hramul Sfintei Parascheva
În Ţara Făgăraşului opt lăcaşuri de cult o au ca şi ocrotitoare pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, care se sărbătoreşte astăzi. Este vorba despre comunităţie din Hurez, Luţa, Dridif, Râuşor, Şercăiţa, Grid, Veneţia de Sus şi Victoria.
Cuvioasa Parascheva nu este de neam românesc, s-a născut în apropiere de Constantinopol în seculul XI. Domnitorul Vasile Lupu al Moldovei plăteşte toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol şi primeşte drept recunoştinţă moaştele Cuvioasei.
Acestea sunt aduse cu mare alai în Iaşi pe 14 octombrie 1641 şi aşezate în Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi”, ctitoria domnitorului. În toată ţara noastră nu mai puţin de 232 de locaşuri de cult au hramul Cuvioasei Parascheva, iar în Arhiepiscopia Sibiului sunt 47.
„Pentru fiecare român şi pentru poporul acesta care este născut credincios, sărbătoarea Cuvioasei Parascheva înseamnă de fapt un nou model de vieţuire creştină. Noi trebuie să avem modelul sfinţilor înaintea noastră. Se apropie şi sărbătoarea Sfântului Dimitrie, iar Cuvioasa Parascheva şi Sfântul Dimitrie sunt două modele de virtuţi creştine, pe care noi, creştinii, trebuie să le avem şi să le aplicăm în viaţa noastră”, spune prof. dr. Gheorghe Malene de la Liceul Teologic din Făgăraş.
(Alexandru Socaciu)