Focul paielor i-a ars picioarele

Un bărbat din Copăcel a ajuns la spital miercuri, 21 august, după ce flăcările de pe miriştea pe care o incendiase au pus stăpânire şi pe el. Proprietarul terenului este un bărbat de 82 de ani din satul Copăcel.

Deşi pompierii avertizează an de an, după vremea secerişului, că incendierea miriştilor se face numai cu autorizaţii de la primării, oamenii fie tot nu sunt informaţi, fie nu ţin cont de avertismente.

Un bâtrân care s-a încumetat într-o zi caniculară să dea foc miriştei de pe un teren proaspăt secerat a fost cuprins şi el de flăcările din paie. „Un echipaj SMURD s-a deplasat la faţa locului şi l-a preluat pe bărbat, aducându-l la Compartimentul Primiri Urgenţe de la spital. Victima suferise arsuri de gradul II şi III pe membrele inferioare”, a declarat şeful pompierilor făgărăşeni, cmd. Dorin Moldovan.

Reno Depo
Stand-up
Victoria Federal IFN
Stihl
Amanet King Onix
Mara Mares_parlamentare 2024

Omul a vrut să controleze flăcările pe care tot el le-a pornit,  neştiind ce-l aşteaptă. În schimb hainele i-au luat foc. Pompierii spun că totul s-a petrecut în miezul zilei, între orele 13.00-14.00.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie