2.000 euro pentru un caz rar de boală

Adrian Dumitru, copilul de 3 ani din Făgăraş care nu poate transpira a început să primească ajutor, atât de la oamenii de bine ai Făgăraşului, cât şi de la instituţiile publice. La trei ani şi jumătate, băieţelul suferă de o boală rară, cu care a mai fost dignosticat un singur caz în România, un elev din Bucureşti.

El nu îşi dă seama că nu are o viaţă normală, pentru că nu a fost niciodată altfel, îşi trăieşte calvarul de zi cu zi considerând, la vârsta lui, că aşa trebuie să fie. Încă nu ştie că dintre toţi copiii numai el nu poate ieşi din casă când afară sunt peste 25 de grade, pentru că organismul lui nu transpiră. Sau dacă chiar iese, părinţii trebuie să-l ude cu apă în permanenţă pe stradă. Încă nu ştie că numai lui nu-i cresc niciodată dinţii, genele şi părul. Încă nu ştie că are un retard osos de 6 luni faţă de micuţii de vârsta lui.

Micuţul Adrian a primit recent de la Consiliul Judeţean Braşov un ajutor financiar de 2.000 de euro, bani pe care părinţii îi va cheltui cu deplasări şi analize. „Ne prind bine banii pentru că trebuie să mergem la un spital din Cluj, unde băiatul va rămâne internat trei zile pentru un ultim set de analize şi radiografii panoramice la gingii. După ce medicii de acolo vor avea rezultatele ne vor trimite la operaţie la un spital din afara ţării. Ne-au mai ajutat cu bani în ultimele luni şi alţi oameni de afaceri din oraş şi le mulţumesc prin voi lui Eugen Urs, Virgil Mardale şi Cornel Pintea”, mărturiseşte Marian Dumitru, părintele micuţului.

Din această toamnă copilul va mrge la o grădiniţă din Tudor Vladimirescu, la recomandarea specialiştilor de la DGASPC Braşov. „Ne-au spus să-l integrăm în societate. Am făcut cerere la această grădiniţă şi la alte două particulare. Toate ne-au aprobat înscrierea, însă la cele particulare nu ne permitem să-l dăm, pentru că trebuie să plătim 800 de lei pe lună. Dacă se integrează la grădiniţă, cu atât mai bine! Dacă nu se va putea acomoda acolo, unul din părinţi – probabil eu – va trebui să fiu numit însoţitorul lui şi să primesc indemnizaţie. La această oră nu lucrează decât soţia mea, care primeşte un salariu de 700 lei/lunar şi 20 de bonuri de masă. Sunt singurele venituri ale familiei”, mai spune tatăl.

Florian Shaorma
Mara Mares_parlamentare 2024
Zambete la cafea - Maria Visu
Dentistry Tour
Amanet King Onix
Victoria Federal IFN
Stand-up

Operaţia copilului va fi făcută în străinătate şi va fi decontată de statul român prin formularul 112 eliberat de Casa de Asigurări de Sănătate.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie

    1. Tatăl băieţelului se numeşte Marian Dumitru. Vă lăsăm numărul săi aici. A mai fost publicat în ziar numărul său, dar probabil nu aţi urmărit cazul de la început.
      Tel: 0765898168.
      Familia are nevoie de orice sprijin financiar!

Comentariile sunt închise.