Comuna cu trei hidrocentrale

Una dintre zonele cu cea mai mare densitate a hidrocentralelor din Ţara Făgăraşului este comuna Viştea. Sunt trei: una terminată, alta mai are puţin până la funcţionare, iar o alta este în curs de avizare.

Hidrocentrala de pe Viştişoara este în probe la această oră, semn că italienii de la Hidro Clear au terminat de investit cele 3,5 milioane de euro despre care anunţau înainte de începerea lucrărilor. Potrivit primarului Florin Ioani, investiţia aduce bugetului local 7% din producţie. La o primă estimare, redevenţa s-ar putea ridica la 30.000 de euro pe an.

A doua hidrocentrală este finalizată în proporţie de 80% şi se construieşte la îmbinarea dintre râul Viştea Mare şi Viştişoara. De aici autoritatea locală primeşte doar o chirie, pentru că hidrocentrala nu se află la mare altitudine şi nu are nici producţie prea mare. Este construită de italienii de la Hidro Erste şi aduce bugetului local 10.000 de euro pe an. Banii au început să vină de acum doi ani, de când italienii au primit autorizaţie de construcţie.

Dentistry Tour
Reno Depo
Monumente funerare
Amanet King Onix
Florian Shaorma
Stihl
Go Pro Infrastructure

A treia hidrocentrală este doar în faza de avizare. Se anunţă a fi cea mai eficientă şi este făcută tot de Hidro Clear. Încă nu a fost negociată redevenţa cu investitorii.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie