Sindicatul dă în judecată conducerea Nitroporos

societatea Nitroporos

societatea Nitroporos

Plăţile restante ale salariaţilor disponibilizaţi de la Nitroporos pot fi recuperate prin proces. Aşa speră conducerea Sindicatului Nitramonia – Rompiro, care vrea să înregistreze o cerere de chemare în judecată a societăţii pentru ca cei concediaţi să-şi obţină banii neplătiţi până acum. Oamenii mai au de încasat banii pe jumătate din luna mai şi pe întreaga lună iulie. Nitroporos 3

Societăţii i s-a pus poprire pe cont de către un executor judecătoresc, întrucât avea o datorie comercială. Chiar dacă societatea a reuşit să facă rost de bani pentru plata salariilor restante, nu i-a mai putut plăti pe disponibilizaţi, câtă vreme operează această poprire, legea reglementând că se mai pot face plăţi în această situaţie doar salariaţilor şi doar plăţi viitoare, nu şi restante.

„La momentul la care vorbim s-a făcut o plată către cei care sunt angajaţi, pentru că odată conturile blocate nu se pot face conform noului Cod de Procedură Civilă decât plăţi pentru aceştia, iar pentru cei care au fost concediaţi acest Cod de Procedură nu permite plăţi restante. Atfel, sindicatul este în măsură să înregistreze pe rolul Tribunalului Braşov cerere de chemare în judecată a societăţii Nitroporos în numele celor disponibilizaţi”, a precizat liderul sindical Lucian Cupu.

Actualii angajaţi, care au scăpat în luna iulie de concediere, mai au de primit salariul pe iulie şi o jumătate de salariu din august. Ei au primit o parte din salariul de pe luna august. Aceştia mai au însă şanse să-şi primească restul de bani, dar disponibilizaţii nu pot fi plătiţi câte vreme operează poprirea pe cont.
Pentru a putea da societatea în judecată, conducerea sindicatului a strâns semnături de la disponibilizaţi săptămâna trecută, de luni până vineri.

Florian Shaorma
Stihl
Go Pro Infrastructure
Stand-up
Zambete la cafea - Maria Visu

Sindicatul nu-i poate reprezenta însă în proces pe acei salariaţi disponibilizaţi, care fie sunt pensionari, fie nu au fost membri ai sindicatului, adică în jur de 120 de oameni. Pe de altă parte, cei în numele cărora a fost formulată acţiunea nu vor suporta nicio cheltuială, banii se vor achita din bugetul sidicatului.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie