Ceauşescu şi tunelul din Munţii Făgăraş

De planul măreţ al lui Ceauşescu de a duce apa curată din Munţii Făgăraşului înspre sudul ţării, cu precădere la Bucureşti, s-a ales praful. Nu mai puţin de 23 de ani au lucrat, cu întreruperi e drept, aproape 800 de oameni spre a împlini unul din planurile grandioase ale tovarăşului. Stau mărturie astăzi în jur de 12 kilometri de tunele subterane săpate pe versanţii Făgăraşului la peste 1.000 de metri altitudine. Gurile lor betonate se văd la Sebeş şi la Berivoi.

Proiectul era însă mult mai îndrăzneţ şi colectarea apelor de izvor ar fi trebuit să se facă până la Ucea, dar în anul 2000 s-au abondonat cu totul lucrările. Nici astăzi unii nu sunt de acord cu ele, alţii sunt de părere că, dacă tot s-a săpat atât, măcar să fie valorificate cumva prin deschiderea lor pentru public. Cert este că după 23 de ani de spart piatră în munţi şi după 23 de ani de plată a salariilor către 800 de oameni, aceste galerii din inima Făgăraşului nu aduc niciun beneficiu.

Puţini oameni ştiu cu adevărat ce s-a întâmplat acolo de la începuturi. Poate nimeni nu ştie adevărul gol goluţ, pe criteriul că nu ştie stânga ce „sapă” dreapta. Variante sunt multe şi aproape inepuizabile. Merită de reţinut, pe lângă povestea clasică (aceea a apei transportate prin tunel pentru alimentarea zonei sudice), şi varianta potrivit căreia săpăturile astea aveau şi o latură ascunsă: căutarea de uraniu! După cum se ştie, uraniul îmbogăţit chimic înseamnă armă nucleară!

Organizarea şantierului, în anul cutremurului

Anul Domnului ’77 (Anno Domini) n-a rămas în istorie numai pentru cutremurul care a devastat ţara, ci şi pentru şantierul ce avea să pună stăpânire pe zona turistică de la Sebeş. „Lucrările propriu-zise au început un an mai târziu, în ’78. S-a lucrat intens până în ’92. Au fost oprite o vreme, iar din ’93 au început iar şi au continuat cu întreruperi până prin anul 2000”, mărturiseşte ing. Gheorghe Comşit de la Ocolul Silvic „Pădurile Făgăraşului”.

Astăzi, în vârstă de 60 de ani, bărbatul îşi aduce aminte cele mai multe amănunte despre acest tunel. A lucrat la ocol şi pe vremea aceea şi este cel care cunoaşte cel mai bine istoria galeriilor subterane.

Am mai dat de un cunoscător al faptelor, un anumit inginer Stonenescu, originar din Bucureşti, care ar fi fost se pare ultimul diriginte de şantier de la Sebeş. Locuieşte astăzi în Bucureşti, ştie ca-n palmă versanţii Făgăraşului, are probabil şi schiţele tunelului, dar are o mare reţinere în a vorbi. Totuşi, ceva-ceva am aflat şi de la ing. Stoenescu.

Traseul tunelului

Prin galeriile din munţi urma să treaca apa, colectată din pâraie, spre a fi transportată spre lacul Pecineagu, de pe râul Dâmboviţa, jud. Argeş. Constructorii le numeau „canale de fugă”.

„Tunelul începe de la râul Berivoi de la cota 1200 metri şi merge spre Sebeş, unde coboară la 1150 metri. De acolo continuă până la capătul drumului forestier şi se opreşte. La câţiva metri distanţă porneşte altul care duce până la pârâul Neamţului tot în zona Sebeş. De la pârâul Neamţului porneşte o galerie care trebuia să ajungă la lacul Pecineagu. Ar mai fi fost cam 800 de metri de săpat şi galeria ar fi străpuns lacul. În total sunt cam 12,5 kilometri săpaţi prin munţi”, explică ing. Gheorghe Comşiţ.

În cifre tronsoanele arată cam aşa: de la râul Berivoi şi până la capătul drumului forestier de la Sebeş unde este şi un pod sunt 2,5 km. De la podul respectiv şi până la pârâul Neamţului sunt 5 km. De la pârâul Neamţului şi până la galeria care duce spre Pecineagu mai sunt alţi 5 km.

Doar o mică parte din mega-proiectul ceauşist a fost realizată. Planul prevedea ca apele să fie colectate până la pârâul Ucişoara. Adică din vreo 30 de kilometri liniari (câţi sunt între Sebeş şi Ucişoara), au fost făcuţi doar 12,5 km.

Tone de pământ scoase cu vagoneţii

„Tunelurile au un diametru de 3 metri şi sunt prevăzute cu şine de cale ferată. Se dinamita stânca din munţi, iar în tunel exista o locomotivă dotată cu un fel de cupă de excavator, care încărca pământul şi piatra în vagoneţi. Pământul era depozitat afară pe anumite suprafeţe, pe care noi, cei de la ocol, le împăduream cu molid. După extragerea liniilor de cale ferată, urma să se facă o rigolă betonată prin tunel prin care să circule apa”, explică Gheroghe Comşiţ.

Singura porţiune betonată integral este cea dintre Berivoi şi podul de la Sebeş. Mai este betonat un kilometru între podul de la Sebeş şi pârâul Neamţului.

Diferenţă de nivel de 6 metri

În mega-planul anilor ’70 apa ar fi trebuit să circule în ambele sensuri prin galeriile din munţi. Actualul consilier local de la Hârseni, Nicolae Milea, a fost 12 ani viceprimar şi cunoaşte bine una din versiunile proiectului: „prin tunel se colectau izvoarele din Munţii Făgăraşului şi se transportau până la lacul Pecineagu în Argeş când era la ei secetă. Când era la noi secetă, apele veneau invers. Totuşi, îmi e greu să cred că se putea aşa ceva, pentru că există o diferenţă considerabilă de nivel între culmile noastre şi lacul de pe Dâmboviţa.”

Recunoaşte că există o diferenţă de nivel şi ing. Comşiţ, una de 6 metri. Adică panta era de 1 metru la mia de metri. Cu toate acestea, inginerul este de părere că, dacă chiar s-a dorit dublu sens prin galerii, acest lucru ar fi fost posibil. N-a mai apucat însă nimeni să afle!

De vreo 3 ani s-au betonat gurile de tunel de la podul de la Sebeş. Până nu demult se putea intra în „mine”, aşa cum le numeau localnicii. „Se dărâmau intrările, iar constructorul – Hidroconstrucţia – a decis să le injecteze cu ciment, pentru a nu fie periculoase pentru curioşii care intrau acolo. Eu am fost înăuntru pe vremuri, când nu erau astupate gurile, şi am mers o bucată bună prin tunel”, mărturiseşte Nicolae Milea.

Sat în toată regula

În zona turistică de la Sebeş cu vreo 20 de ani în urmă era un adevărat furnicar. 800 de suflete trăiau în barăcile muncitoreşti şi lucrau zi lumină pentru galeriile care aveau să transporte apa în lacul Pecineagu de pe Dâmboviţa, care la rându-i trebuia să alimenteze zona de sud a ţării – cel mai probabil irigaţii. „Pe şantierul de la Sebeş erau cam 800 de oameni, exista cămin, exista magazin. Muncitorii erau atât localnici, cât şi veniţi din Vâlcea şi Argeş”, îşi aduce aminte fostul viceprimar Milea.

Prospecţiuni pentru uraniu?

Scenariul de mai sus, acela al alimentării lacului din Argeş, se prea poate să nu fi fost singurul scop pentru care s-a săpat prin munţi atâţia amar de ani. Emil Stroie, administratorul fondurilor de vânătoare Sebeş şi Dejani-Urlea, are oareşce îndoieli în privinţa asta şi crede că un motiv ascuns al săpăturilor ar fi fost prospecţiunile în zonă în căutare de uraniu. Nu exclude nici alimentarea lacului Pecineagu, dar dintr-un cu totul alt motiv, acela al realizării unui viitor canal Dunăre-Bucureşti, canal navigabil pe care l-ar fi vrut Ceauşescu şi pe care n-a mai apucat să-l vadă făcut. Se vorbeşte că ar fi fost vorba de un canal pentru yacht-uri şi nu unul de nave industriale.

Dacă munţii noştri au uraniu, înseamnă că România ar putea concura cu ţările dezvoltate care au trecut în ultimii ani la înarmare prin îmbogăţirea chimică a uraniului.

Bucureşti ba, lac da!

Fostul şef de şantier, inginerul Stoenescu pare să ştie multe, însă nu e deloc slobod la gură. Aflăm de la el (prin telefon, pentru că locuieşte în Bucureşti) că numai în planurile iniţiale ale tovarăşului apa ar fi trebuit să alimenteze capitala.

„Se dorea o supra-alimentare a lacului de acumulare, în caz că Dâmboviţa n-ar fi avut apă suficientă pentru irigarea zonei de sud. Apoi s-a făcut amenajarea Dâmboviţei şi n-au mai fost probleme cu alimentarea Bucureştiului. Dar galeriile urmau să fie folosite în continuare, însă numai pentru alimentarea lacului”, povesteşte fostul şef de şantier.

Dacă are dreptate, înseamnă că soarta râului Dâmboviţa era să fie înţesat cu hidrocentrale, odată ce debitul apei creştea prin preluarea pâraielor de pe versanţii Făgăraşului.

Astăzi galeriile din munţi stau închise. Nu se ştie ce planuri are Hidroconstrucţia cu ele, iar Primăria Hârseni nu poate face mare lucru, cât timp nu e proprietara lor. Totuşi, primarul Mihai Olteanu vrea să pună subiectul pe tapet într-o viitoare şedinţă de Consiliul Local.

(Cristina Cornilă)