Clarfon
Acasă Cultură S-a inaugurat Şcoala profesională franceză

S-a inaugurat Şcoala profesională franceză

Ieri a avut loc inaugurarea şcolii profesionale franceze la Colegiul Tehnic „Aurel Vijoli” din Făgăraş. În jurul orelor 12.00, după cuvântul de deschidere adresat de directorul instituţiei, prof. Vasile Ţifrea, a urmat o serie de discursuri ale oamenilor de afaceri francezi implicaţi în proiect, dar şi ale oamenilor politici.

Dintre acestia amintim pe consilierul personal al ambasadorului Franţei Philippe Gustin, prefectul judeţului Braşov Mihai Mohaci, senatorul Sebastian Grapă, fost elev al instituţiei de învăţământ, preşedinta Ascoiaţiei „Parteneriat, Cooperare, Progres”, Teodora Ţarog, dar şi reprezentanţi ai societăţilor comerciale cu capital francez din Făgăraş şi ai mediului economic din zona noastră.

După ce invitaţii au participat la tăierea panglicii de inaugurare a Şcolii Profesionale Franceze, a urmat o dezbatere pe tema „Educaţie – competenţa profesională – investiţii” în sala de festivităţi a colegiului. Printre participanţi s-au numărat reprezentanţi ai Ambasadei franceze în România, ai Consiliului Judeţean Braşov, Consiliul Local Făgăraş, dar şi reprezentanţi ai societăţilor comerciale cu capital francez din oraş.

(Andreea Marga)


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Reno Depo
Benzinariile Recea & Soars
Victoria Federal IFN
Infinity GSM
Stefion Trans
Monumente funerare
Amanet King Onix
UPRUC-CTR
Florian Shaorma
Proaspat Alb

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.