În Făgăraş sunt 17 colecţionari de timbre
Făgăraşul numără 17 colecţionari de timbre. Ei sunt constituiţi într-un cerc, care poartă numele de Cercul Filatelic „Cetatea” Făgăraş. Acesta este condus de ing. Remus Popovici, în vârstă de 63 de ani.
Colecţionarul a scos până acum pe piaţă trei plicuri aniversare: unul anul acesta cu prilejul împlinirii a 600 de ani de la ridicarea Făgăraşului la rang de târg, altul în 2008 cu Cetatea Făgăraş, iar al treilea tot în 2008 cu ocazia aniversării a 50 de ani de la înfiinţarea Cercului Filatelic.
Făgărăşeanul colecţionează mărci poştale de la vârsta de 7 ani, la început ştampilate, iar apoi a început să cumpere neştampilate. La ora aceasta colecţia sa numără peste 6.000 de timbre în 30 de clasoare. Spune că intenţia sa este ca din 1950, de când s-a născut, să adune toate mărcile poştale din România. Îi mai trebuie în jur de zece emisiuni.
A colecţionat şi timbre provenite din alte ţări, dar s-a axat în special pe cele emise în România.
(Cristina Cornilă)