Ingineri făgărăşeni în sportul cu motoare

    Antecamera inginerilor din Formului 1 este Formula Student. Făgărăşeanul Mihai Comşiţ este profesor universitar şi coordonator al unui monopost creat exclusiv în România, la Braşov chiar, şi competitiv în toată lumea. Unul dintre studenţii lui este făgărăşeanul Sergiu-Paul Cornea, pasionat până la extrem de inginerie şi de sportul cu motor.

    Sporturile cu motor nu au căutare în urbea noastră, în afară de cele câteva competiţii de anduranţă, viteză şi măiestrie la volan desfăşurate cu peste 10 ani în urmă. Îmi amintesc ce scandaluri penibile făceau câţiva făgărăşeni deranjaţi de zgomotele motoarelor care atrăgeau ca un magnet oameni din Braşov şi Sibiu şi din toată Ţara Făgăraşului.

    Acum vreo 15 ani exista la Clubul Copiilor din Făgăraş şi o secţie specială cu karturi, unde eram instruiţi cu privire la regulile de circulaţie şi la modalitatea de a conduce un autovehicul. Nu voi uita că mi-am luat permisul de conducere din prima, graţie acelor ore unde am învăţat de toate, incusiv cum se schimbă un cauciuc, uleiul la maşină sau cum se vulcanizează pe loc camera unei roţi! Astăzi, sportul cu motor este doar istorie la Făgăraş. Poate nu pentru mult timp!

De curând am aflat că avem făgărăşeni în Fomula Student, anticamera inginerilor din Formula 1. Inclusiv coordonatorul monopostului concurent în competiţii din Anglia, Spania, Italia sau Germania este făgărăşean la origini. Este vorba despre Mihai Comşiţ, din Sebeş, comuna Hârseni, dar care a locuit mult timp în Făgăraş. Acum este lector în cadrul Universităţii Transilvania din Braşov şi şef de lucrări în departamentul „Design de produs, mecatronică şi mediu”.

Reporter: Cât de mare poate fi un hobby pentru sportul cu motor, pentru că sunteţi primul care reuşeşte să construiască integral în România un monopost de curse?

Mihai Comşiţ: Crede-mă, este mai mult decât o simplă pasiune. De acum cinci ani construim câte un monopost în fiecare an, după un regulament foarte strict. Lucrăm şi la monopostul numărul 6 pentru anul viitor. Suntem o echipă care face acest lucru, nu este doar o persoană. Pentru acest lucru ne sprijină şi senatul Universităţii Transilvania din Braşov. Vă daţi seama că un exemplar adună undeva la aproximativ 60-70.000 de euro, o parte vin de la Universitate, dar avem şi studenţi de la Marketing, de la Management, Contabilitate etc., care ne ajută foarte mult. De aceea spun că e o întreagă echipă, că e mai mult decât un hobby. Din acest motiv vreau să vă spun că cea mai importantă performanţă a echipei BlueStreamline a venit în 2011, când la Catalunya, Spania, am obţinut premiul Best Team Work (cea mai bună muncă de echipă, n.r). Performanţa a fost obţinută pentru că am reuşit să eficientizăm consumul maşinii, anduranţa şi spiritul de echipă dintre studenţi.

R: Ce înseamnă pentru studenţi acest lucru? Ce au ei de câştigat din toată experienţa aceasta, de la primele alergături pentru bani şi piese, şi până la premiile din întreceri?

M.C.: Vreau să vă spun că inginerii din Formula 1 se aleg dintre studenţi care muncesc în Formula Student, ce reprezintă „copilul” Formulei 1. Ross Brawn, inginerul care a fost director tehnic la Ferrari, are numai ingineri care abia au trecut prin Formula Student. Apoi, vă daţi seama cât de mult contează în C.V.-ul de angajare al studenţilor care au trecut prin aşa ceva? Oriunde se duc şi fac dovada că au muncit alături de noi în această Formulă, au mult mai mare deschidere faţă de cei care s-au pregătit doar teoretic.

——————————————————————-

În echipa ce face valuri în cometiţiile internaţionale cu motoare l-am întâlnit şi pe Sergiu Cornea, făgărăşean şi pasionat de motoare de când se ştie. El este unul dintre studenţii profesorului Comşiţ.

R: Când a devenit o pasiune pentru tine sportul cu motor? Care sunt primele amintiri?

Sergiu-Paul Cornea: Ca orice băiat, mă jucam cu maşinuţe când eram mic, făceam întreceri, însă aceste înclinaţii le au majoritatea băieţilor. După ce mi-am luat o bicicletă mai performantă au început să iasă ceva lucruri la iveală, cum ar fi setea de viteză şi adrenalină, abilitatea de a repara ceea ce s-a stricat, chiar dacă nu reuşean tot timpul. În liceu aveam o bicicletă pe care o alergam zi de zi, era cel mai bun prienten al meu. Mă luam la întrecere cu maşini, scooter, orice se afla în mişcare în traficul din Făgăraş. În acest timp mă uitam cu tatăl meu la sporturi ca Formula 1 şi MotoGP, eram îndrăgostit de motociclism; acolo mai erau prezentări ale mecanicii acestor „monştrii“ pe roţi, ceea ce m-a făcut foarte interesat. De la aceste mici prezentări au început întrebările către tata, care este inginer, însă multe întrebări începeau să îl depăşească, aşa că m-am uitat la mai multe emisiuni, am căutat documentaţii, aveam o sete nebună de a întelege.

R: Ce studiezi? Nu mă îndoiesc că ar avea vreo legătură cu maşinile…

S.G.: Momentan sunt masterand la Universitatea „Transilvania” din Braşov la secţia Autovehicolul şi Tehnologiile Viitorului. Am terminat facultatea de Inginerie Mecanică, secţia Autovehicule Rutiere cu predare în limba engleză. La acest profil m-am format eu ca şi inginer, ca om, viziune şi percepţie asupra tehnicii auto.

R: Povesteşte despre Formula Student: cum ai ajuns acolo, ce experienţă ai acumulat…

S.G.: Formula Student este o competiţie internaţională pentru studenţi. Ideea generală este de a crea, a calcula, a simula şi a concura cu maşina făcută după un regulament strict, care este derivat din Formula 1, cu modificările necesare pentru a nu pune în pericol studenţii. Este o competiţie care atinge multe sfere profesionale, nu numai ingineria. Subliniez faptul că aceste maşini nu sunt karturi, sunt monoposturi, care iţi pot face rău dacă nu le cunoşti bine.

Este un fenonem care a început cu mulţi ani în urmă, în Anglia, prin 1998. Principiile sunt simple, fiecare universitate din lume are dreptul la o astfel de echipă, însă maşina să fie creată după regulament. Punctajul pentru o astfel de competiţie se obţine în mare majoritate din prezentarea calculelor şi soluţiilor tehnice găsite de fiecare department din echipă.

Am ajuns în acestă echipă în 2010. Ştiam mai demult despre echipă de la un coleg care ulterior mi-a luat trei interviuri pentru a fi acceptat în echipă. Nici la compania la care lucrez momentan nu am avut un interviu mai dificil ca cel dat colegului meu. Cu timpul m-am axat pe diferite sfere care mie îmi erau foarte interesante, cum ar fi sistemul de frânare, direcţia şi dinamica autovehicului. Aceste trei sfere ridicau tot timpul multe întrebări, ceea ce te trimitea la soluţii. Soluţiile trebuiau găsite rapid, eficient şi cu cel mai mic cost.

R: Care este cea mai mare performanţă a ta prin Formula Student?

S.G.: Cea mai mare performanţă este că am reuşit să aduc o contribuţie acestei echipe, şi, mai presus de asta, am fost şi răsplătit cu un premiu al echipei. Când spun contribuţie nu mă refer la ceva notabil, pentru că o echipă creează un tot în care fiecare îşi face partea lui până la capăt şi foarte bine.

Dacă ar fi să discut de performanţă, aş discuta de anul 2012, în care poate nu am ocupat locurile cele mai bune, dar am avut un monopost de zile mari. Era frumoasă, rapidă şi cu un caracter incredibil. Îmi aduc aminte de testele pe care le-am desfăşurat într-o seară, când apunea soarele şi colegul meu exersa un traseu din Spania. Eu nu vedeam decât flăcările ce ieşeau pe evacuare când frâna şi uneori becurile care indicau turaţia motorului. Atunci a fost ceva superb, circuitul pentru noi, şi monopostul solicitat la limita capacităţilor lui. O echipă comică şi muncitoare. Eu mă simţeam în al nouălea cer, cu nişte profesionişti adevăraţi, şi cu un ritm de muncă şi colegialitate care poate face şi un bărbat să plângă.

(Alexandru Socaciu)