ITM a făcut un control fulger la Nitroporos

Nitroporos

Nitroporos

Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti a făcut în perioada 28-29 noiembrie un control în societate, fără ştirea ITM Braşov. Se pare că verificarea a fost dispusă de cei de la Ministerul Muncii, după sesizări pe care le-ar fi primit. La urechile lor a ajuns situaţia cu care se confruntă salariaţii, astfel că 5 inspectori au stat două zile consecutive şi au purecat actele contabile să vadă dacă oamenii şi-au luat banii de concediu, dacă au fost plătiţi pentru orele suplimentare, dacă şi-au primit salariile, atât cei din societate, cât şi cei disponibilizaţi în vara aceasta.Nitroporos 3

Echipa de control a intrat în fabrică joi dimineaţa, la prima oră, a mers direct în secţii şi a luat declaraţii de la angajaţi. A doua zi de dimineaţă s-a întors la Nitroporos pentru a continua verificările.

Cei 5 inspectori au plecat din Făgăraş abia vineri seara în jurul orei 20.00, nu înainte însă de a încheia un proces verbal în urma controlului. Procesul se află în posesia conducerii societăţii, alături de avertismentele şi, se pare, amenda primită pentru nereguli.

Zambete la cafea - Maria Visu
Monumente funerare
Amanet King Onix
Dentistry Tour
Stihl
Reno Depo

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie