Interviurile Super FM – Trupa Analog

Analog, pe gustul tuturor

Trupa Analog este în această formulă de trei ani, vă încântă la toate petrecerile şi este compusă din:

Cătălin Chiper care este născut în data de 24 noiembrie 1981 şi cântă la sax – sopran.

Alexandru Balazs – este născut în data de 31 martie 1983 şi cântă la orgă şi vocal – uşoară.

Marcel Ghezăşan – este născut în 25 aprilie 1971 şi cântă vocal – uşoară şi populară şi chitară.

Dan Ghişoiu – este născut în 16 martie 1977 – cântă la orgă şi vocal.

Diana Gribincea: As vrea sa ne explicaţi de unde vine numele formației voastre şi de când a apărut?

Formaţia Analog: Numele formaţiei este vechi de câteva generaţii şi, pe parcurs, a avut diferiţi instrumentişti şi solişti, iar de trei ani formaţia Analog este în cea mai bună formulă deoarece toţi ne dorim acelaşi lucru şi cântăm cu plăcere împreună.

Diana Gribincea: Până aţi ajuns să fiţi o formaţie, fiecare aţi cântat singuri sau în alte formule. Care este povestea fiecăruia dintre voi?

Cătălin Chiper: La vârsta de 12 ani am început să merg la dansuri populare, în cadrul ansamblului „Făgăraşul” condus de maestrul coregraf Ioan Ionuţ. Am făcut asta cu o mare pasiune şi  am mers în turnee în foarte multe ţări: Moldova, Franţa, Spania, Germania, Belgia, Danemarca, Austria, Turcia, Bulgaria, Italia etc. La 13 ani am mers cu ansamblul la un spectacol în Timişoara şi alături de noi a veni şi saxofonistul Nelu Munteanu pe care eu îl admir foarte mult şi care îmi este şi unchi. Îmi aduc aminte ca atunci am mers într-o piaţa şi mi-am cumpărat un fluier. Odată cu achiziţionarea fluierului, părinţii mei şi-au dat seama că îmi place mult să cânt la acest instrument şi, cu eforturi mari, mi-au cumpărat un taragot de lemn cu care am început să studiez şi să cânt la prima ceată de ficiori din Berivoi. După aproximativ un an de zile, cu banii strânşi, mi-am cumpărat un sax – sopran şi, de atunci, cu foarte multe greutăţi, am reuşit să ajung la acest nivel.

Marcel Ghezăşan: Pe mine nu m-au susţinut părinţii, mi-a plăcut de mic să cânt , iar în momentul când un băiat s-a mutat la mine în bloc şi ştia să cânte la chitară am învăţat şi eu şi am îndrăgit mult acest instrument. Pot spune că de aici a început cariera mea şi apoi am început să cânt şi vocal în mai multe formule şi formaţii, cred că chiar cu toţi instrumentiştii din Făgăraş. De când sunt în această trupă mi-am dat seamă că îmi place foarte mult să cânt  alături de ei deoarece avem aceleaşi scopuri şi idei despre ceea ce înseamnă muzică.

Victoria Federal IFN
Reno Depo
Zambete la cafea - Maria Visu
Monumente funerare
Stihl
Florian Shaorma

Alexandru Balazs: La vârsta de 6 ani bunica mea mi-a făcut cadou o chitară mică, rece şi, tot ea, m-a dus la Clubul elevilor pentru a învăţa să cânt la acest instrument. Un an de zile am fost îndrumat de doamna profesor Suciu, apoi, până la vârsta de 14 ani, de Mircea Antoneac. De la 12 ani am început să cânt muzică uşoară în formaţia Sonix, apoi am activat în trupa Atlantis, de 10 ani cânt alături de Cătălin Chiper, de trei ani în formaţia Analog şi tot de atunci am un studio de înregistrări care este locul unde mă regăsesc cel mai bine şi unde sunt cel mai liniştit.

Dan Ghişoiu: Prima oară când am început să cânt la un instrument a fost la vârsta de 4 ani când încercam să ţin ritmul unei melodii la prima mea tobă. Tatăl meu şi-a dorit foarte mult să învăţ să cânt la acordeon, am încercat câteva luni, dar nu mi-a plăcut şi m-am lăsat. În 1991 am început să cânt la tobe în formaţia Orizont, iar din 1999, alăturându-mă formaţiei Citrix, am cântat la orgă.

Diana Gribincea: Dacă tot se apropie ziua de 8 martie , voi cu ce v-aţi pregătit pentru iubitele sau soţiile voastre şi unde veţi cânta pentru doamnele şi domnişoarele care vor să vă asculte?

Formaţia Analog: În ziua de 8 martie le vom oferi soţiilor sau iubitelor noastre un buchet de flori şi toată atenţia, iar pe doamnele şi domnişoarele din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului le invităm pe 8 şi 9 martie să petreacă alături de formaţia noastră, într-o locaţie superbă – Restaurantul Laguna Albastră. Le garantăm distracţie maximă.

Diana Gribincea: Care sunt planurile voastre de viitor şi unde pot găsi datele voastre de contact cei care vor să vă contracteze?

Formaţia Analog: Întotdeauna este loc de mai bine şi dorim să le oferim oamenilor cea mai bună muzică pentru petrecerile lor şi avem interesul să fie cât mai mulţumiţi. Faptul că am ajuns în topul preferinţelor ne obligă să fim mai consecvenţi în ceea ce facem, să muncim mai mult şi să ne menţinem la acest nivel şi chiar mai sus. Vă spunem că acum ne puteţi găsi şi pe site-ul : www.formatiaanalog.ro

Diana Gribincea: Un gând din partea formaţiei Analog pentru cititorii ziarului Bună Ziua Făgăraş şi ascultătorii Super FM

Formaţia Analog: În primul rând vrem să spunem „La mulţi ani” tuturor doamnelor şi domnişoarelor pentru ziua de 8 martie şi să aveţi parte de toate cele bune, de o primăvară frumoasă şi să ascultaţi în continuare muzica noastră şi Radio Super Fm.

                                                                                                                               (interviu realizat de Diana Gribincea)


Apreciază
Distribuie