Cine este tânărul care şi-a pierdut viaţa în accident

Băiatul care şi-a pierdut viaţa în tragicul accident, petrecut în această dimineaţă pe Drumul Naţional 1, se numeşte Emil Cijevschi. Este din Făgăraş, absolvent de „Radu Negru”, avea 20 de ani şi era student la Cluj.

Maşina pe care o conducea era personală, un Volskwagen Golf de culoare albă.

În urma impactului, tânărul şi-a pierdut viaţa, între localităţile Şercaia şi Mândra. El se îndrepta înspre Braşov. În urma unei manevre de depăşire a unui camion, a lovit un parapet, apoi s-a ciocnit cu un autocar al firmei Atlassib.

Accidentul s-a petrecut la kilometrul 225+700 metri.

Emil Cijevschi se afla  singur în autoturism în momentul în care s-a întâmplat tragedia.

Proaspat Alb
Victoria Federal IFN
Monumente funerare
Dentistry Tour
Go Pro Infrastructure
Mara Mares_parlamentare 2024

Pompierii au intervenit cu un echipaj de descarcerare şi unul SMURD, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a salva viaţa şoferului.
Autocarul implicat în accident aparţine societăţii Atlassib şi se deplasa înspre Sibiu, făcând o cursă internaţională.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie

  1. Copil iubit, cu tine, am pierdut o parte din sufletul meu. Poate cea mai frumoasa. Atata dragoste de viata, atata intelegere pentru noi toti, buni rai cum suntem, atata lumina si bucurie. S-au pierdut si nu ramane decat golul imens si suferinta fara sfarsit . Te-am vazut crescand, am trait suferinta despartirii, imi amintesc cum iti cantai de ziua ta –”la multi ani mieeeeeeeeeeee !!!Acum ca vine ziua ta, va fi si mai cumplit si mai goala lumea !!

Comentariile sunt închise.