Ioan Vulpe: “Stadionul este casa mea”

Toţi sportivii făgărăşeni şi toţi oamenii de sport din Făgăraş îl cunosc pe nea Vulpe, care a locuit toată viaţa în incinta stadionului municipal. Ioan Vulpe a fost îngrijitor la stadion şi făcea de toate acolo, însă principalele lui îndeletniciri erau cusutul ghetelor de fotbal şi pantofilor sport, dar şi a mingilor, fie ele de fotbal, volei, handbal sau oină.

 Garsoniera de la stadion

Ioan Vulpe a ajuns astăzi la vârsta de 89 de ani. Din octombrie anul trecut este foarte bolnav şi de el are grijă ginerele său, Ioan Iaru. Nici acum, după patru luni de suferinţă nu renunţă la domiciliul său, o garsonieră destul de spaţioasă şi fără vecini din incinta stadionului: „aici mi-a plăcut mie să locuiesc, încă din 1957. Tinereţea sportivilor care au trecut pe aici mi-a fost foarte dragă tot timpul. I-am cunoscut pe toţi, toţi m-au cunoscut pe mine. Pe fotbalişti i-am îndrăgit cel mai tare, mai ales că tot echipamentul lor trecea prin mâna mea, inclusiv jampierele, tricourile, ghetele de fotbal, mingile, chiar şi de teren aveam grijă”, explică nea Vulpe, încă lucid, deşi are 89 de ani şi o sănătate şubredă.

De la ginerele său am aflat că nea Vulpe primise la un moment dat o locuinţă, dar a refuzat-o în favoarea unui rude, pentru că locuinţa de serviciu de la stadion îi era căminul cel mai drag. „Imediat după ce am venit de la Vâlcea am locuit aici, cred că era în 1957, iar un an sau doi mai târziu am angajat-o şi pe soţia mea, care s-a ocupat de spălarea echipamentului sportivilor, curăţenia vestiarelor şi a birourilor de aici”, mai spune Ioan Vulpe.

Nu a fost antrenor, conducător de club şi nici nu a făcut parte din vreo conducere a clubului Nitramonia, dar mereu i se cerea părerea de către cei din staff-ul tehnic, mai ales că nea Vulpe cosea la mingi şi pantofi sport pe o verandă, de unde urmărea pe toată lumea, inclusiv pe cei care rămâneau la pregătire individuală şi după antrenamentele oficiale.

 Enciclopedie de jucători

Jurnaliştii de la Pro Sport, prin august 2009, încercând să afle de începuturile fostului preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, aflau de la nea Vulpe şi de la câţiva foşti antrenori şi jucători ai Făgăraşului, că nea Mitică era „antitalent şi gură mare”, „nu prea dădea goluri”, „trişa de mic”, dar şi că toţi vedeau în el un mare om de fotbal.

„Sigur că îmi amintesc de Mitică Dragomir, dar el a stat puţin aici la noi. Putem spune că aici s-a format ca om, aici a învăţat disciplina, dar nu s-a remarcat ca un mare jucător. Nea Feri David ştie să vă explice. În schimb, Ionel Ganea punea suflet pe teren şi făcea pregătire şi după antrenamente. Era el încrezut şi făcea legea la vestiar, dar pe teren era ambiţios şi făcea treabă. Mi-a plăcut de el. Măcar ambiţia pe care o avea Ganea să o aibă toţi, şi aşa am fi pe podium la mondiale. Acum toţi au talent, dar n-au vlagă. În schimb sunt alcoolişti notorii, nu vedeţi la televizor?”, spune nea Vulpică, aşa cum îl alintă apropiaţii.

 „Sufletul din umbra echipei”

Silviu Coman, sportiv şi cronicar al sportului făgărăşean are numai amintiri plăcute legate de legendarul Ioan Vulpe. „Era sufletul din umbra echipei Nitramonia. Înainte de fiecare meci intra în rol: pregătea cu soţia echipamentul la vestiar, tundea gazonul, dădea cu var tuşele şi careurile, lega plasele la porţi, pregătea tabela de marcaj… După meci era ultimul care pleca: punea la loc bucăţile de gazon care lipseau, strângea echipamentul, aduna gunoiul din tribune, şi chiar păzea stadionul noaptea, pentru că de multe ori cosea pe prispă până târziu”.

Unul dintre cei care au pus umărul la ridicare tribunelor din anii 50-60, Andrei Casik, îşi aduce aminte de nea Vulpe cu nostalgie: „când lucram la ridicarea tribunelor cu echipa din şantier, nea Vulpe era acolo. Dacă  nu era pe gazon, sigur cosea la mingi şi la încălţăminte. Pe vremuri cumpărai o pereche de papuci şi îi foloseai cinci, şase ani, mai ales dacă mergeai şi pe la nea Vulpe. Acum, încălţările nici nu apucă să treacă de un sezon şi le găseşti pe la container. Da, e mare criza!”

În parcul Regina Maria încă se mai odihnesc câţiva pensionari. Toţi îşi amintesc de nea Vulpe: „şi acum  am nişte ghete în picioare cusute de el cu vreo doi ani în urmă. Era cel mai bun la asta. Toată lumea din Făgăraş preţuia ce făcea cu acul şi cu aţa. Cosea într-una şi o făcea şi bine şi trainic. Papucii noi mă ţineau vreo şase luni, iar cusătura lui Nea Vulpe mai bine de doi ani”, spune Marian Ludu, pensionar şi microbist.

Din păcate pentru eroul din umbră, de acum şase ani soţia nu mai este lângă el, dar fetele lui şi ginerii, copii de suflet ai echipei şi mai ales amintirile legate de sportul făgărăşean sunt averea de care nu s-ar mai putea despărţi: „Am făcut tot posibilul să nu mă fac de ruşine şi să îi mulţumesc pe toţi. Asta cere sacrificiu, dar acum am această mândrie. Ce să vă spun, mi-a plăcut să-mi fac datoria, să nu plece omul nemulţumit. Nu a fost ceva să nu mă pricep să fac şi să nu iasă bine. Aici este casa mea, la stadion”, sunt cuvintele cu care am plecat de la stadionul din Făgăraş, căminul lui nea Vulpe.

Alături la bine şi la rău

În almanahul de fotbal scris de Ciprian Skowronski în 2004 nea Vulpe stă la loc de cinste, printre antrenorii, sportivii şi tehnicienii făgărăşeni. A cunoscut momentele de glorie ale echipei, printre care clasarea pe locul IV în divizia secundă a fotbalului românesc din anii 1962-1963, când denumirea echipei era Chimia Făgăraş, iar Dumitru Dragomir era doar învăţăcel al tainelor fotbalistice. Tot la datorie a fost nea Vulpe şi când echipa a avut rezultate mai slabe şi a retrogradat. Vorba aceea: „acelaşi, alături de echipă la bine şi la rău”. Fără să exagerăm, nea Vulpe face parte din istoria clubului de fotbal a Făgăraşului şi fiecare sportiv trebuie să-i poarte o amintire de suflet, fie pentru ghetele de fotbal şi mingile cusute de el, fie pentru echipamentul spălat şi călcat, fie pentru terenul de joc apt pentru fiecare meci.

Stadionul municipal de fotbal este casa lui nea Vulpe. Aici îl ştie toată lumea. Dacă stadionul are un istoric şi o valoare pentru Făgăraş, poate nu ar fi rău să se ştie că aici a stat tot timpul nea Vulpe, pentru care cuvântul „acasă” este sinonim cu fotbalul făgărăşean, atât la propriu cât şi la figurat.

(Alexandru Socaciu)