Evacuarea unui sat, la mâna judecătorilor făgărăşeni

satenii din Nades au venit pana la Fagaras in cautarea dreptatii

satenii din Nades au venit pana la Fagaras in cautarea dreptatii

Doi soţi din Arad au dat peste cap un întreg sistem juridic în România şi au devenit cunoscuţi de o ţară întreagă după ce au câştigat în instanţă aproape un sat întreg. Mihai şi Viorica Colţeu au câştigat în urma unei sentinţe definitive şi irevocabile 8.700 hectare de teren, practic întreg domeniul extravilan al satului Nadăş.

Acum, aceştia vor să evacueze cetăţenii de pe pădurile, păşunile şi terenurile arabile pe care au devenit proprietari, zeci de familii fiind în pericol de a-şi pierde constucţiile ridicate în ultimele decenii pe aceste suprafeţe. Litigiul cu privire la evacuarea lor a început acum trei ani la Judecătoria Ineu, iar de curând a fost strămutat la Judecătoria Făgăraş. Acum soarta celor în pericol de evacuare depinde de Completul 8 al instanţei făgărăşene. Sătenii au cerut strămutarea litigiului de teama faptului că judecătorii de la Ineu i-ar putea favoriza pe noii stăpâni ai pământului din Nadăş.

„Într-adevăr cauza a fost strămutată la Făgăraş şi a fost repartizată completului de judecată C8 – Civil+Fond funciar+Minori. Prima înfăţişare a avut loc în data de 29 ianuarie, iar următorul termen de judecată a fost programat pentru data de 26 februarie. Cauza, fiind pe rol, nu putem da alte informaţii”, a explicat judecătoarea Cristina Muşinoi, purtătoarea de cuvânt a instanţei de la Făgăraş.

Soţii Colţeu nu au vrut să facă declaraţii în faţa presei la ieşirea din sala de judecată. În schimb s-au arătat dispuşi să vorbească mai mulţi săteni din Nadăş, care au bătut drumul până la Făgăraş, acolo unde, la termenele viitoare, li se va decide soarta. Oamenii au spus că deşi terenurile le-au fost retrocedate familiei Colţeu încă din 2006, ei nu au aflat asta decât acum trei ani când s-au trezit că noii proprietari îi somează să le părăsească. Sătenii au fost însoţiţi de avocata Vasilica Coroiu de la Baroul Bucureşti. La termenul din luna februarie sunt aşteptaţi şi mai mulţi locuitori ai satului Nadăş, care au calitatea de intervenienţi în acest dosar.

Telenovela unei averi fabuloase
Noii proprietari ai acestei averi au avut un noroc teribil, demn de scenariul unui film. Moştenirea le-a fost lăsată de o vecină de-a lor, arădeanca Ecaterina Mairovitz, care a decedat la 93 de ani. Aceasta şi-a pierdut soţul înainte de Revoluţie şi, nevând urmaşi sau rude care să-i poarte de grijă, a apelat la ajutorul comunităţii evreieşti, a cărei membră era. Femeia, care era bolnavă, deşi era putred de bogată, primea mâncare şi medicamente de la comunitatea evreilor.

Victoria Federal IFN
Zambete la cafea - Maria Visu
Mara Mares_parlamentare 2024
Dentistry Tour
Florian Shaorma
Viorica Colteu, proprietara celor 8.700 ha teren
Viorica Colteu, proprietara celor 8.700 ha teren

Vârstnica moştenise la rândul ei, în calitate de nepoată, toate domeniile de la un om de afaceri evreu. Înainte de muri cu câţiva ani a făcut toate demersurile pentru a primi averea la care avea dreptul. Nu s-a mai bucurat de ea, pentru a murit în 2004.

În virtutea unui contract de întreţinere cu familia Colţeu, toate bunurile şi drepturile litigioase le-au revenit lor.

Peste noapte, aceştia au devenit proprietarii a mii de hectare de pădure şi numeroase imobile.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie