Karatiștii făgărășeni care au reprezentat România la Cupa SKIF din Slovenia au câștigat cele mai multe medalii dintre toate echipele participante. La finalul întrecerilor cele 11 medalii de aur, 9 de argint şi 8 de bronz aveau să aducă echipa României pe locul I.
Sportivii care au obţinut locul I au fost: Smaranda Mănduc, kata individual 8-9 ani feminin; Andra Funariu, kumite individual 10-11 ani feminin; Alexandra Codreanu kumite individual 12-13 ani feminin; Maria Cristian, kumite individual 12-13 ani feminin +45kg; Iulia Fogoroş, kumite individual 14-15 ani feminin +55kg, Betina Tureac, kumite individual 14-15 ani feminin -55kg.
La masculin, câştigătorii locului I au fost: Radu Eugen Giurgiu, kata individual 8 ani masculin, Alex Marian, kata individual 8-9 ani masculin; Bogdan Tocoaie, kata individual 12-13 ani masculin, Aristide Ignatescu, kumite individual +35ani, Ioan Rîmbeţ, kata individual +35ani.
Lotul a fost format din aproimativ 50 de sportivi, antrenori şi delegaţi oficiali. Informaţiile şi numele celor care au obţinut performanţe notabile au fost date publicităţii printr-un comunicat de presă transmis de Radu Munteanu, secretar SKIF-România.
(Alexandru Socaciu)