S-a aprobat ocolitoarea Municipiului Făgăraș – comunicat de presă
Municipiul Făgăraș va avea în sfârșit o variantă ocolitoare, iar traficul greu pe străzile Făgărașului, poluarea atmosferică și fonică a comunității, numărul mare de accidente, degradarea carosabilului, dar și a imobilelor din proximitate își vor găsi astfel soluția.
De la începutul mandatului meu, realizarea ocolitoarei municipiului a fost prioritatea numărul 1 și am întreprins numeroase demersuri pentru a convinge Guvernul să nu mai amâne acest proiect. La interpelarea pe care am adresat-o ministrului Dan Șova în noiembrie 2013, făgărășenii primeau un răspuns care dădea speranțe că în 2014 centura municipiului ar putea intra în Programul de proiectare finanțat în acest an.
Iată că ocolitoarea intră acum în etapa de construcție. CNADNR a anunțat oficial finalizarea contractului de finanțare din Fondul European de Dezvoltare Regională pentru pregătirea construcției a șapte variante de ocolire printre care și cea a Municipiului Făgăraș, în valoare totală de 11.734.879 lei, 85% fiind sprijinul nerambursabil alocat de Comisia Europeană. Prin implementarea acestui proiect s-au asigurat toate condițiile necesare pentru începerea etapei de construcție. În cazul Municipiului Făgăraș vorbim de 5,930 km, o investiție cu costuri reduse, care ar trebui să fie înfăptuită în ritm rapid având în vedere că nu necesită proceduri speciale de expropriere, dar care ar aduce însă la fel de rapid beneficii semnificative atât comunității locale, cât și transportatorilor care tranzitează zona. De aceea, demersurile mele, în limita atribuțiilor de parlamentar, vor viza în continuare urgentarea executării acestui proiect atât de necesar.
Deputat Daniel Zamfir