Star FM - TOP Header
Acasă Cultură A început Postul Mare

A început Postul Mare

Postul Mare a început anul acesta pe 3 martie. Este şi cel mai lung, dar şi cel care ocupă un loc special în cultul bisericesc, datorită slujbelor şi rânduielilor specifice.

Fiind o perioadă de pregătire pentru sărbătoarea Învierii Domnului, cele 40 de zile de post nu înseamnă că dintr-o dată credinciosul renunţă la alimentele de provnienţă animală. „Cu siguranţă că nu este uşor ca dintr-o dată să renunţi la carne, ouă, brânză sau lapte. De aceea, cele 40 de zile au debutat cu trei săptămâni pregătitoare: a fost săptămâna de după duminica „Vameşului şi a fariseului”, când şi miercuri, dar şi vineri, s-a putut mânca de toate. Apoi a fost săptămâna de după duminica „Fiului risipitor”, când doar miercuri şi vineri s-a mâncat de post. Acum suntem în săptămâna de după duminica „Înfricoşatei Judecăţi”, când nu se mănâncă doar carne, în schimb se pot consuma lactate. Apoi, după duminica lăsatului sec de brânză, deci din 3 martie, începe postul propriu-zis”, a explicat părintele Marcel Dobrea, protopop Făgăraş I.

Părintele a specificat şi faptul că în această perioadă în Biserici se vor oficia slujbe care au loc doar în Postul Mare, cum ar fi Deniile, Liturghia darurilor mai înainte sfinţite, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare sau rugăciunea Sfântului Efrem Sirul.

Proaspat Alb

„Rânduiala postului se ţine de fiecare în parte în colaborare cu preotul de parohie. Din experienţă ştiu că fiecare om ţine postul aşa cum poate. De pildă într-un fel postesc copiii, în alt fel adulţii sau vârstnicii”, a mai adăugat părintele protopop.

Postul Sfintelor Paşti se va încheia odată cu sărbătoarea Învierii, duminică, 20 aprilie. Simbolic,  perioada de post este echivalentă cu cele 40 de zile pe care le-a petrecut Domnul Iisus Hristos în pustie, înainte de începerea activităţii Sale mântuitoare.

(Alexandru Socaciu)


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Victoria Federal IFN
Senchea - oferta educationala 2025-2026
Reno Depo
Monumente funerare Beclean -
Benzinariile Recea & Soars
Stefion Trans
Amanet King Onix
Proaspat Alb
Infinity GSM
Florian Shaorma

Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.