Fapte de curaj din istoria recentă a Făgăraşului
Cei plecaţi în munţi pentru a se opune regimului comunist au avut un sprijin în cei rămaşi în satele Ţării Făgăraşului.Aceştia sunt sute sau poate chiar mii. Nu contează numărul, important este că ei au existat şi că încă există. Împreună cu Augustin Răduţ, preşedintele AFDP Făgăraş, am stat de vorbă cu doi dintre ei, Dumitru Moldovan şi Ioan Roşca. Un al treilea, Olimpiu Borzea, nu mai trăieşte, dar au rămas faptele şi dovezile lui de curaj.
Ce a fost, să nu mai fie
Dumitru Moldovan are 83 de ani, dar amintirile legate de momentul arestării i-au rămas proaspăt în memorie. Ori de câte ori este întrebat depre acele vremuri, povesteşte cu foarte mult calm: „am venit în sat (24 noiembrie 1951, Lisa, n.r.) după alimente. A venit şi tata să mă ajute până la poalele pădurii, că aveam de dus doi desagi plini. Era ora 3 dimineaţa.
Eu mergeam înainte, la vreo 150 de metri, iar el venea în spatele meu. Cum am ieşit din sat, am fost somat. Eu le-am răspuns că sunt un om care merge la pădure. Şi-n timpul acela, tata, căruia i-am dat o armă, a început să tragă în sus, ca să atragă atenţia. Şi atunci au tras în mine, mi-au atins abdomenul, şoldul şi piciorul. Asta a fost arestarea mea. După ce mi-am revenit, am spus că eu am tras şi n-am pomenit nimic de tata, care fugise atunci prin grădini”.
După toate acestea, Dumitru Moldovan, sprijinitor al rezistenţei din Munţii Făgăraşului, spune sincer: „ce a fost să nu mai fie, nu e de folos nimănui”.
Visul din noaptea Învierii
Dumitru Moldovan a povestit şi un amănunt despre care poţi afla doar în poveştile cu eroi, ghidaţi de Dumnezeu. El a spus că în noaptea Învierii din anul când tatăl său a fost executat la Periprava, a visat exact cum a fost executat tatăl, fără să ştie ce avea să se întâmple în realitate: „la ceva timp după visul meu, am aflat de la oamenii care au fost cu tata în închisoare exact cum şi când s-a întâmplat. A fost tocmai ca în visul meu. Acum nu mă gândesc decât că dacă nu acceptam să vină cu mine atunci, pe 24 noiembrie, cu siguranţă ar fi avut o viaţă liniştită. Dar, aşa a fost să fie.”
Credeam că scap
Alt om, altă poveste de arestare. Ioan Roşca din Mândra, membru în Frăţia de Cruce de la Radu Negru: „pe mine m-au luat cu puţin înainte de examenul de bacalaureat. Se întâmpla pe 23 aprilie 1951. Stăteam în gazdă la Făgăraş şi mă aşteptam să vină Securitatea după mine. Se făceau arestări, dar credeam că scap. Cu o zi înainte trebuia să merg la un coleg în Beclean, dar mi se umflase o măsea şi nu am mai plecat. Am adormit seara, iar la 4 dimineaţa am auzit forfotă mare la uşă. În momentul acela am visat-o pe mama, care era foarte veselă, cum n-am mai văzut-o niciodată. Cei care au venit au căutat prin cărţile mele. Au găsit o scrisoare de-a mea. Culmea, printre ei era şi un văr de-al doilea. El mi-a spus: <<îmbracă-te să nu mori pe acolo>>. M-au dus la Miliţie la Făgăraş, de aici la Sibiu, mereu legat la ochi“.
Meserie de Erou
Olimpiu Borzea nu mai e printre noi. Nepoţii sunt cei care i-au păstrat amintirea. Cătălin Robu este unul dintre ei. El îşi aminteşte că bunicul, deşi erou naţional pentru că a luptat pe front în război (de unde s-a întors şi împuşcat de inamici), a fost condamnat la moarte de comunişti: „era şeful organizaţiei pasive de susţinere a rezistenţei din Viştea de Jos. A ajuns să doarmă noaptea în nuc, în curte, pentru că doar atunci se făceau arestări. Ziua muncea cu familia pe câmp. A stat 9 ani în puşcărie şi a fost pus şi la zid de câteva ori pentru executare“.
Într-un articol pentru ziarul Bună Ziua Făgăraş, din august 2005, Ioana Haşu, jurnalist şi cercetător acreditat CNSAS, consemna, la scurt timp după ce i-a fost pecetluit mormântul: „Olimpiu Borzea – erou sau „bandit“, cum preferaţi. „Bandit“ în dosarele securităţii care l-a condamnat pentru crimă de uneltire împotriva statului comunist, erou recunoscut de Biserică şi pomenit la fiecare slujbă, alături de toţi eroii ţării. Istoria nu s-a decis; se scrie încă“.
(Alexandru Socaciu)