Moartea neagră a lovit de trei ori Galaţiul

Galaţiul, cartierul de astăzi al Făgăraşului, a fost lovit de ciumă de trei ori în istoria sa. Pandemia a fost cunoscută sub numele de ,,Moartea neagră”, denumire care i-a fost dată după ce în secolul XIV molima a omorât aproape jumătate din populaţia Europei.

Galaţiul a fost pe vremuri sat independent de Făgăraş (începând cu anul 1396). În monografia despre Galaţi, întocmită recent de preotul Cornel Ursu, se arată că acesta a fost alipit oraşului abia în 1952. ,,O ştampilă veche ne dovedeşte că satul s-a numit Galaţi – Olt”, scrie părintele în monografie.

În toată istoria lui, fie de localitate de sine stătătoare, fie de trunchi aparţinător Făgăraşului, Galaţiul a avut parte de cele mai groaznice calamităţi, de la molime, până la incendii şi inundaţii. Ultimele catastrofe care s-au abătut asupra gălăţenilor sunt inundaţiile din 1975.

Iată, conform cu monografia preotului Ursu, ce s-a întâmplat în Galaţi în ultima jumătate de mileniu:

–    În 1530 a lovit ciuma aceste ţinuturi;
–    În 1630 a fost seceta mare;
–    În 1670 inundaţii mari ale Oltului;
–    În 1717 a lovit iar ciuma;
–    Între 1717-1719 a fost foamete mare, atât la oameni cât şi la animale;
–    În 1824 epidemie de ciumă;
–    În 1836 a ars hudiţa bisericii;
–    În 1849 epidemie de holeră;
–    În 1872 au ars 175 de gazde în Galaţi;
–    În 1887 au ars 135 de gazde;
–    Între 1904-1905 a fost mare secetă;
–    Epidemie de tifos în timpul Primului Război Mondial, în care au murit mulţi copii;
–    În 1931 inundaţii ale Oltului;
–    În 1970 inundaţii din topirea zăpezilor;
–    În 1975 inundaţii.

Ciuma în Ardeal

Când Europa trăgea să moară din cauza ciumei, suferea şi centrul României de astăzi. Profesorul Cosmin Liviu Moldovan, directorul Şcolii Gimnaziale de la Şoarş, a cercetat prezenţa molimei în istorie.

,,Teritoriile locuite de români nu au fost scutite de valurile de ciumă şi holeră, mai ales că spaţiul nord dunărean se afla la intersecţia rutelor de răspândire a pandemiilor, dinspre Rusia spre Occident sau dinspre Constantinopol spre Europa Centrală. Relatările despre ciumă abundă însă începând cu secolul XVI. Epidemiile apar în secolele XVI XIX, cam la fiecare deceniu. Informaţii despre pustiirea localitatii Cristian, judeţul Sibiu, de holeră şi ciumă apar în anul 1553. La Braşov în anul 1576 mor 7.000 de oameni. Mor şi domnitori, amintim pe Iancu de Hunedoara (1456, în tabăra de la Zemun) şi domnitorii fanarioţi: Ion şi Nicolae ¬Mavrocordat. În 1738, sunt contaminate 23 de districte din Ardeal şi mor 41.000 de oameni”, relatează dascălul.

Profesorul Moldovan spune însă că cea mai cumplită epidemie de ciumă a avut loc în 1812 1813 în Muntenia, în timpul domniei lui Caragea Vodă. Pe la 1830 au fost înregistrate ultimele cazuri de ciumă în Ţările Române, iar spre 1850 molima aproape dispare din Balcani. Nu cu totul!
,,În documentele vremii este amintită, de asemenea, şi o epidemie de holeră în Transilvania, dar Făgăraşul rămâne neatins”, explică prof. Moldovan. De altfel, pe vremea aceea Galaţiul nu era inclus în trunchiul Făgăraşului.

Epidemie în 1947

Prezentă peste tot vreme de vreo 5 secole (secolele XIV-XIX), dar cu un apogeu atins în zona noastră începând cu secolul XVI, ciuma a decimat populaţia Ţării Oltului. Profesorul Florentin Olteanu, preşedintele Fundaţiei ,,Negru Vodă”, a găsit în însemnările vremii nenumărate epidemii de ciumă.

,,Cea mai apropiată de timpul nostru este, însă, ciuma din 1947, prezentă în Ţara Oltului. Într-o carte de cult scrisă la Sibiu de Alexandru Bucur şi apărută chiar anul trecut (,,Dezastrele care s-au manifestat pe teritoriul judeţului Sibiu”), autorul vorbeşte despre o epidemie din 1947 şi spune că la Arpaşul de Sus, de Crăciun, au fost depistaţi oameni ,,cu umflături în gât, pe obraz şi în alte locuri”. Este ultima oară când s-a auzit de ciumă în zona noastră,” explică prof. Olteanu.

Chiar dacă din consemnările vremii au rămas amintite numai anumite localităţi, nu înseamnă că Moartea neagră a făcut prăpăd doar în anumite limite teritoriale. ,,Epidemia nu s-a putut manifesta pe o arie restrânsă, de regulă boala se răspândea pe suprafeţe întinse. Unii au crezut că dacă un oraş, de pildă, este lovit de ciumă şi ei se mută în zona rurală, scapă de molimă. În realitate, ei duceau cu ei ciuma şi acolo unde se mutau. Aşa se răspândea ea”, precizează preşedintele Fundaţiei Negru Vodă.

Profesorul consideră că molima este una dintre cauzele care au dus la dispariţia saşilor din satele Făgăraşului. Bineînţeles, nu singura! În cea mai veche statistică despre populaţia satelor cu specific săsesc (anul 1488) se arată numărul gospodăriilor de saşi (34 la Felmer, 38 la Şoarş, 29 la Şona, 20 la Hălmeag, 16 la Ticuş şi 7 la Cobor). Un secol mai târziu, în alte evidenţe, numărul gospodăriilor săseşti este în scădere (21 la Felmer, 15 la Hălmeag, 10 la Ticuş).

Ciumă nu mai există, holeră foarte rar

Deşi secole de-a rândul ciuma şi holera au secerat jumătate din europeni şi au făcut prăpăd pe celelalte continente, astăzi nu mai există.

,,De ciumă nu mai putem vorbi în secolul nostru, nu mai există. Poate holera să mai fie întâlnită prin Deltă şi pe la mare, dar eu personal n-am mai auzit în ultimii ani nici de vreun caz de holeră. Holera se ia din apă şi este socotită a fi un caz estival. Este o boală infecţioasă, care se manifestă prin febră mare şi diaree apoasă, iar dacă în 24 de ore pacientul nu se prezintă la medic, moare din cauza deshidratării. Este însă vindecabilă, iar dacă mai apar asemenea cazuri, azi există tratament medicamentos pentru ele”, a explicat dr. Magdalena Coman, şefa Direcţiei de Sănătate Publică Braşov.

(Cristina Cornilă)