Ultimii militari care pleacă în Afganistan!
La sfârşitul lunii martie, în Centrul de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre „GETICA” din Cincu va începe exerciţiul de repetare a misiunii cu Compania KAF-GDA (Kandahar Airfield Ground Defence Area) din cadrul Batalionului 812 Infanterie „Bistriţa”.
Militarii vor pleca apoi pentru o ultima misiune în Afganistan, care va încheia ciclul misiunilor de pace în care ţara noastră a fost angrenată în acest teatru de operaţii. Datoria militarilor este să coopereze cu Forţele Naţionale de Securitate Afgane, astfel încât acestea să preia conducerea şi să asigure un mediu de securitate stabil, care să favorizeze dezvoltarea economică şi instituţională a ţării.
,,Prin specificul propriu, Centrul pune la dispoziţia companiei KAF-GDA sistemele de simulare constructivă JCATS (Joint Conflict and Tactical Simulation), reală MILES IWS (Multiple Integrated Laser Engagement System – Individual Weapon System) şi virtuală VBS 2 (Virtual Battlespace 2), acestea fiind integrate şi creând o imagine de ansamblu a exerciţiului”, a spus căpitanul Ana Maria Tamaş, purtătorul de cuvânt al Centrului de la Cincu.
Scopul exerciţiului este acela de a instrui trupele ce urmează a fi introduse în teatru la cel mai înalt nivel ,,Majoritatea militarilor companiei KAF GDA a participat la misiunile batalionului în Afganistan în anii 2003, 2007 şi 2010, dar şi la alte misiuni internaţionale, unii dintre ei executând misiuni sub egida ONU în Angola sau sub mandat NATO în Kosovo”, mai spune cpt. Tamaş.
Prin specificul său, Centrul de Instruire de la Cincu asigură instruirea personalului militar care participă la misiuni individuale în afara statului român, dar şi structurilor până la nivel de brigadă inclusiv, prin utilizarea tehnologiilor de simulare reală, constructivă, virtuală şi integrată. Mediul operaţional creat în poligonul Centrului este apropiat de realitatea câmpului de luptă modern.
(Cristina Cornilă)