Gheorghe Gabor se întoarce la Făgăraş… în concediu!

Consulul României la Chişinău, făgărăşeanul Gheorghe Gabor vine acasă de Paşti. Avocatul a fost numit consul al României în Republica Moldova în 6 iunie 2013. De atunci ajunge foarte rar la Făgăraş, de câteva ori pe an, când îşi ia concediu. Ultima oară a văzut Făgăraşul în toamna anului trecut, iar Crăciunul şi l-a petrecut în Republica Moldova.

,,De abia aştept să ajung acasă, îmi e dor de oraş. Voi ajunge în Vinerea Mare şi vor rămâne până la Izvorul Tămăduirii. N-am mai fost din toamnă. Din fericire m-au vizitat aici copiii de vreo două ori”, a spus, prin telefon de la Chişinău, av. Gabor.

De când a ajuns pe pământ moldovenesc, consulul făgărăşean a primit atribuţii precise în cadrul Ambasadei de la Chişinău. Pentru că ambasada numără nu mai puţin de 6 consuli, fiecare dintre aceştia are sarcini bine trasate. „Atribuţiile mele ţin de notariat şi de stare civilă. Munca începe la 8.00 dimineaţa şi se termină la ora 16.00 după-amiaza. Este un colectiv extraordinar aici, oficialii sunt români toţi, dar există şi funcţionari din Republica Moldova”, a mărturisit fostul deputat de Ţara Făgăraşului.

Tezaurul Moldovei în materie de vinuri

Când nu se află în biroul său de la Ambasadă, după-amiaza sau în weekend, Gheorghe Gabor caută să vadă frumuseţile statului vecin. S-a pus repede la curent cu cele mai atractive împrejurimi ale capitalei, astfel că atunci când fiii săi, Constantin şi Antoniu, s-au dus să-l vadă, a ştiut spre ce locuri să le fie ghid.

Proaspat Alb
Mara Mares_parlamentare 2024
Florian Shaorma
Amanet King Onix
Reno Depo
Dentistry Tour
cramele de la Milestii Micii
cramele de la Milestii Micii

,,Am fost la cramele Mileştii Mici cu cei 250 de kilometri de tuneluri. Vă daţi seama că acele crame se întind pe distanţa Făgăraş – Cluj. Într-o altă vizită am mers la cramele de la Cricova, care se întind pe 60 de kilometri. Aici sunt depozite imense de vinuri… însuşi preşedintele nostru are vinuri în păstrare acolo. Mai are sticle de vinuri în păstrare doctorul Irinel Popescu, şeful Clinicii de la Fundeni, precum şi multe alte personalităţi ale lumii”, explică avocatul Gabor.

Cramele Mileştii Mici s-au remarcat prin titlul de cea mai mare colecţie de vinuri din Europa, obţinut în anul 2007, când au intrat în Cartea Recordurilor. Colecţia depăşeşte în prezent peste două milioane de sticle.
În beciurile de la Cricova, considerate tezaurul Republicii Moldova în acest domeniu, se regăsesc 1,3 milioane de sticle, multe dintre ele fiind exponate unicat din întreaga lume.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie