Juniorii lui Opriş, cei mai buni

antrenor Dumitru Opriş

antrenor Dumitru Opriş

Juniorii III, antrenaţi de profesorul Dumitru Opriş, s-au impus şi în etapa a 16-a, disputată la Odorheiul Secuisc. „A fost singura etapă când nu am câştigat chiar toate meciurile. Am făcut egal, 22-22, cu CSS Sibiu, dar în celelalte meciuri ne-am impus decisiv, încă de la începutul campionatului”, spune antrenorul.

În meciul contra celor de la LPS Braşov, CSS Făgăraş s-a impus cu 39-21, împotriva organizatorilor, CSS Odorhei, cu scorul final 29-26, iar împotriva celor de la Dinamo Braşov, cu scorul 32-23. „Suntem pe primul loc în clasament, ceea ce este foarte bine. Avem 15 victorii şi doar un egal şi nu mai putem pierde prima poziţie în etapa viitoare, care se va ţine la Sibiu, între 27-29 aprilie. Ceea ce înseamnă că ne-am calificat în vederea turneului semifinal de handbal, juniori III. Este foarte probabil ca turneul să se desfăşoare la Făgăraş. Încă nu s-a discutat aspectul acesta, dar eu personal îmi doresc asta. Am juca pe teren propriu, am avea tribuna de partea noastră, am avea şanse mari pentru finală”, a mai spus Opriş.

Juniorii făgărăşeni, membri ai echipei CSS Făgăraş, sunt: Valentin Aldea, Călin Cismaş, George Arsu, Alexandru Moldovan, Radu Lăcătuş, Răzvan Dan, Ciprian Uscoiu, Cătălin Recean, Daniel Manciu, Alexandru Bogdan, Roberto Timariu, Radu Stanciu, Andrei Savu şi Laurenţiu Bodârnea. „Este o grupă de juniori foarte bună. În etapa acesta de la Odorhei am testat mai mulţi jucători, am încercat mai multe faze de atac şi de apărare. Fiecare are valoare pe postul care joacă. S-a remarcat înn principal George Arsu. Au venit şi reprezentanţi ai unei academii de handbal din Ungaria pentru a discutat cu el, cu noi, ca antrenori, şi cu părinţii. Acest lucru este bine pentru noi, pentru ambiţia celorlalţi jucători”, a mai spus antrenorul.

Go Pro Infrastructure
Dentistry Tour
Amanet King Onix
Zambete la cafea - Maria Visu
Stand-up
Mara Mares_parlamentare 2024
Proaspat Alb

(Alexandru Socaciu)


Apreciază
Distribuie