Duminica Floriilor – semnificaţii şi obiceiuri

Floriile deschid săptamâna cea mai importantă pentru pregătirile de Paşti, cunoscută sub numele de „Săptămâna Mare”, după cele 40 de zile de post.

Din punct de vedere liturgic, din aceasta zi începe Săptămâna Patimilor, în amintirea cărora în biserici se oficiază în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioşii îl „petrec” pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte şi Înviere.

De Florii se mănâncă peşte, fiind a doua dezlegare din postul Paştelui, după cea din ziua Bunei Vestiri. În fiecare an de Florii se fac procesiuni, acestea rememorând intrarea triumfală a lui Iisus Hristos în Ierusalim, după ce cu o zi înainte îl înviase pe Lazăr din morţi. Mulţimea era atât de uimită de minune, încât era convinsă că a venit vremea regelui prevestit de profeţi. „Osana!”, îi strigau pruncii, iar oamenii toţi adunaţi pe drum aşterneau în faţa Domnului hainele lor şi veneau să-L întâmpine cu ramuri de finic. Blând şi smerit, Iisus a intrat în cetate pe mânzul asinei.

Acum, peste veacuri, pelerinii refac, pe jos, drumul triumfal, cu tristeţea care premerge Patimile Domnului, dar şi cu bucuria care prevesteşte Învierea Sa.

Sărbătoarea intrării Domnului în Ierusalim a fost suprapusă peste cea a zeiţei romane a florilor, Flora, de unde şi denumirea populară pe care a primit-o. Astfel, pe lângă sărbătoarea creştină a intrării Mântuitorului în Ierusalim au apărut şi nenumărate obiceiuri şi tradiţii, atât în mediul rural, cât şi în cel urban, cele mai multe de sorginte păgână.

Obiceiuri şi superstiţii

Nimeni nu poate da asigurări că superstiţiile sunt fapte reale, dar cert este că poporul român le-a moştenit din generaţie în generaţie. Astfel, la biserică se sfinţesc sălcii pentru a putea fi purtate de credincioşi în case, la icoane sau la porţile gospodăriilor pentru a marca sosirea primăverii şi pentru a aduce mulţumire şi recunoştinţă naturii pentru frumuseţea naturii înconjurătoare.

Conform tradiţiei, se spune că Maica Domnului, vrând să vadă pe Hristos răstignit, a avut în cale o apă. S-a rugat de toate buruienile ca să o treacă, şi nici una n-a voit, numai salcia a întins o creangă şi a trecut-o dincolo. Maica Domnului a lăsat ca aceasta să fie dusă la Biserică, s-o binecuvinteze preoţii şi oamenii să se încingă cu ea, ca să nu-i doară mijlocul în timpul secerişului.

Binecuvintarea sălciilor de către preoţi semnifică şi binecuvintarea şi sfinţirea oamenilor şi a caselor unde vor fi aşezate. Cum va fi vremea în ziua de Florii, aşa va fi şi în ziua de Paşti. Dacă până la Florii are să cânte broaştele, are să fie vară frumoasă. În toate casele se coc atâtea pâini de grâu câţi membrii are familia, dar pâinile nu sunt de-o formă şi o mărime, variază conform etatei membrilor de familie. Aceste pâini se împletesc din aluat de grâu cu multă grijă şi pe deasupra se înfrumuseţează cu cununi, cruci ori alte figuri, tot din aluatul acela.

La Florii numai fetele se strâng la o casă, îşi pun inelele sau cerceii într-o căldare cu apă şi fata a cărui inel este scos de trei ori prin tragere la sorţi, rămâne surata cea mare. A doua zi de Paşti, fiecare fată se duce cu colaci la ea şi ea îi pune masa pregătită de toate fetele.

Sunt locuri în care oamenii nu se spală pe cap, de teamă să nu încărunţească, la fel ca pomii aflaţi în floare.

Surse: Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, editura Paideia, 2001;

Irina Nicolau, Ghidul sărbătorilor româneşti, Humanitas, 1998.