Ac de cojocul administratorilor evzionişti
Mulţi făgărăşeni se trezesc cu surprize neplăcute atunci când îşi fac dosarul de pensionare. Ei descoperă că le lipsesc ani întregi de vechime, pentru că patronii nu le-au plătit contribuţiile sociale la fondul de pensii. Alţi angajaţi ajung la spital şi află că, din acelaşi motiv, nu sunt asiguraţi şi trebuie să-şi plătească tratamentul.
Ziarul ,,Bună Ziua Făgăraş” s-a interesat despre cum poate angajatul să-şi ,,recupereze” perioada lipsă din vechime sau restul contribuţiilor către stat.
Art. 6 din Legea 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale arată că este infracţiune şi ,,se pedepseşte cu închisoare de la un an la 6 ani reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă.”
Plângere penală
Sfatul avocaţilor şi al poliţiştilor: dacă patronii vă opresc banii, dar nu îi plătesc, puteţi face o plângere penală!
,,Plângerea penală trebuie făcută la Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraş. Dar nu este singurul mod prin care se poate sesiza o astfel de faptă: unii fac la ITM, alţii vin direct la Poliţie. De asemenea, sesizarea mai poate fi făcută şi de ANAF, dar şi din oficiu. Iniţial se începe urmărirea penală ,,in rem”, adică pentru faptă, iar apoi urmărirea penală ,,in personam”, adică a administratorului”, explică cms. şef. Claudiu Bulborea de la Biroul de Investigare a Fraudelor.
Dacă în cursul urmăririi penale, administratorul vinovat acoperă integral prejudiciul cauzat, se poate aplica o pedeapsă cu amenda şi administratorul scapă de închisoare. Legea prevede un prag al prejudiciului de până la 100.000 euro, echivalent în lei, pentru care se poate aplica doar pedeapsa cu amenda.
În situaţia în care administratorul, care i-a reţinut bani salariatului dar nu a catadicsit să-i vireze în conturile de asigurări sociale, nu se conformează să plătească retroactiv sumele reţinute, acesta va fi trimis în judecată la decizia procurorului.
Administratorii firmelor făgărăşene nu sunt tocmai cei mai oneşti angajatori, dovadă stau multele dosare pe care le soluţionează poliţiştii. ,,În cele mai multe situaţii este vorba de plângeri făcute de ANAF, pe locul secund figurează sesizările din oficiu, iar apoi plângerile persoanelor prejudiciate”, spune cms. şef. Bulborea.
(Cristina Cornilă)