Interviurile Super FM – Constantin Tudor

Constantin Tudor este născut în data de 28.10.1956, în oraşul Râmnicu- Vâlcea, iar de la un an locuieşte în oraşul Victoria. A terminat Liceul Industrial, Şcoala de Maiştri şi, de ani buni, ne încântă cu vocea lui frumoasă.

Diana Gribincea: Cine a descoperit talentul dumneavoastră şi care au fost etapele carierei muzicale?

Constantin Tudor: Talentul îl moştenesc de la mama şi tot ea a descoperit că ştiu cânta. De la vârsta de cinci ani fredonam melodii de la grădiniţă, apoi la nouă-zece ani cântam cu muzicuţa la ora de muzică şi la festivităţile şcolare. La vârsta de 14 ani, mama mi-a cumpărat un acordeon şi am învăţat să cânt singur, fără a fi ajutat de cineva, apoi am început să învăţ să cânt şi cu vocea melodii populare din toate zonele ţării, iar de la 18 ani am participat la spectacole din oraşul Victoria şi Ţara Făgăraşului. Tot când eram adolescent am participat şi la diferite concursuri şi festivaluri, unde am câştigat diferite premii.

D.G.: Ştiu că aveţi două fete, iar una dintre ele vă moşteneşte talentul. Cum aţi descoperit talentul ei şi cum aţi ajutat-o în cariera ei?

 

C.T.: Când Ionela a împlinit 16 ani şi-a exprimat dorinţa de a participa la un spectacol în oraşul Victoria la care eu nu am fost de acord să participe deoarece nu ştiam nimic despre talentul ei. Până la urmă, am decis să o las să meargă şi, când am ascultat-o, mi-am dat seama că are talent. Apoi am început să o pregătesc pentru realizarea unui album în duet, pe care l-am lansat în anul 1997, la Sibiu, alături de taragotistul Adi Neamţu, la studioul Pivoda. Pe parcurs am luat-o cu mine la nunţi și spectacole.

D.G.: De câţiva ani aveţi un nepoţel  care se pare că de asemenea vă moşteneşte talentul. Cum îl descrieţi?Andrei Raul Rosca

C.T.: Nepoţelul meu, Andrei, mi-a pus numele Coco. De fiecare dată când mă aşez la orgă pentru a repeta, el vine la mine şi îmi spune: „Coco, mă laşi şi pe mine să cânt?” După melodiile pe care le-a învăţat la grădiniţă şi pe care mi le cântă mereu, mi-am dat seama că are o voce şi o ureche muzicală foarte bune. Îmi doresc foarte mult ca, în scurt timp, să urcăm trei generaţii pe scenă.

D.G.: De-a lungul carierei, câte albume aţi lansat?

C.T.: Până în prezent am realizat șase albume, dar şi alături de fiica mea. De curând am scos un album pe care mi-l doream foarte mult. Acesta conţine melodii de petrecere, cu tentă sârbească şi vreau să-i mulţumesc pe această cale colegului meu Radu Galfi, care s-a ocupat de instrumentală şi înregistrarea vocii mele. Tot la studioul lui Radu Galfi am realizat, alături de Neagu Gheorghe – cantor la Biserica „Sfânta Paraschiva” din Victoria – un album cu pricesne.

Proaspat Alb
Go Pro Infrastructure
Dentistry Tour
Amanet King Onix
Reno Depo
Florian Shaorma

D.G.: Care sunt proiectele dumneavoastră de viitor?

C.T.: De câţiva ani fac parte din grupul vocal bărbătesc „Cetină de brad” din Victoria, cu care dorim să realizăm un album cu melodii autentice din Ţara Făgăraşului.

De scurt timp, am format un nou grup, la iniţiativa mea şi a Marianei Şandru şi, alături de alţi colegi de-ai noştri vrem să realizăm anul acesta un album care să cuprindă melodii de petrecere.

D.G.: Ştiu că vă ocupaţi şi de copiii talentaţi care doresc să înveţe tainele cântatului. Cum îi pregătiţi?

C.T.: Prima oară îi ascult, stabilesc gama în care cântă şi apoi îi învăţ melodii uşor de cântat. Cu câţiva tineri pe care îi pregătesc de mai mult timp am reuşit, în iarna 2011, să înregistrez un album de colinde şi acolo s-a putut vedea munca noastră şi talentul lor.

D.G.: Un mesaj pentru cititorii ziarului „Bună Ziua Făgăraş” şi pentru ascultătorii Super Fm…

C.T.: În primul rând, doresc să le mulţumesc pentru că sunt alături de mine şi ascultă melodiile pe care eu le cânt şi le promit că n-o să-i dezamăgesc nici pe viitor. În al doilea rând, le doresc multă sănătate, fericire şi să rămână mereu alături de noi şi de folclorul românesc.


(interviu realizat de Diana Gribincea)

 


Apreciază
Distribuie