Angajaţii cer demisia directorului de la Nitroporos
Revoltă pe platforma chimică din Făgăraş. Angajaţii societăţii Nitroporos, în special cei care au ieşit din schimbul trei în această dimineaţă, au mers împreună cu liderii de sindicat la uşa directorului Iosif Bărcuţean.
Motivele sunt clare pentru angajaţi: nu şi-au primit salariile de peste o lună şi jumătate, dar şi comunicatul de presă transmis de director prin care anunţa că peste două zile combinatul se închide definitiv şi toţi angajaţii vor fi disponibilizaţi.
Inginerul Iosif Bărcuţean a ieşit cu primele afirmaţii:
,,Eu sunt în legătură directă cu administratorul unic al societăţii, zilnic, şi în momentul când vor apărea modificări faţă de ce am scris în acel comunicat vom reveni cu un altul. În primul rând vom anunţa oamenii din fabrică, să-i liniştim, pentru că agitaţia s-a întâmplat şi datorită acestui anunţ. În momentul de faţă, aceasta este unica soluţie.”
De cealaltă parte lucrurile sunt mult mai tranşante. Angajaţii sunt revoltaţi că sunt nevoiţi să se împrumute ca să poată trăi de la un salariu la altul şi din acest motiv au boicotat uşa directorului. ,,Demisia! Demisia! Demisia!”, au strigat ei.
(Alexandru Socaciu)