10 euro – circuitul turistic al Braşovului

Consiliul Judeţean Braşov, împreună cu muzeele braşovene şi Biserica Neagră, au făcut primul pas pentru ca şi în oraşul de la poalele Tâmpei să existe un circuit turistic pe modelul existent în alte oraşe istorice europene.

De la 1 iunie turiştii vor avea acces la circuitul Braşovul la pas, iar în schimbul achiziţiei unui tichet în valoare de 10 euro, vor putea vizita 17 obiective turistice. Preţul este de aproape trei ori mai mic decât dacă turistul şi-ar cumpăra bilet la fiecare obiectiv în parte.

Odată cu tichetul, turiştii vor primi şi un pliant care conţine o hartă pe care sunt marcate atracţiile din centrul oraşului pe care le vor vizita în acest circuit, dar şi câteva informaţii despre ele.

Reno Depo
Amanet King Onix
Dentistry Tour
Victoria Federal IFN
Proaspat Alb

Deocamdată, materialele de promovare sunt în limba română, dar se săptămâna viitoare vor fi tipărite hărţile în limbile germană şi engleză.


Apreciază
Distribuie