Biserica tunelurilor secrete

Vin s-o vadă oameni din toate colţurile lumii, din Groenlanda şi până în Noua Zeelandă, Africa de Sud, Hong Kong sau Japonia. Vin s-o vadă români de pretutindeni. Dar uită s-o vadă făgărăşenii, cei care, fiind atât de aproape de ea, nu o mai consideră un obiectiv turistic. Biserica Evanghelică ,,Sfânta Maria” din Cincu este una dintre cele mai mari atracţii ale Transilvaniei şi ascunde în pântecele ei vreo 5 tuneluri secrete, o fântână de aprovizionare, zăvoare unicat, o închisoare matrimonială, legende nebănuite şi… un ghid de excepţie. Constantin Boghian, la cei 76 de ani ai săi, fotograf de meserie, este o enciclopedie istorică a locului şi a fortificaţiei. Nici măcar unul dintre cei are au dat ochii cu el, în periplul său cultural prin inima ţării, nu a plecat neimpresionat de nea’ Boghian.

Biserica a fost construită vreme de 41 de ani, fiind iniţial romanică. Lăcaşul de cult, terminat în 1241, s-a transformat în biserică evanghelică, după ce Johannes Honterus a adus scrierile lui Martin Luther în Transilvania. Dimensiunile fortificaţiei sunt: 47,2 m lungime, 19 m înălţime şi 12,7 m înălţime.

Fântână în mijlocul bisericii

Nea’ Boghian îşi face de 3 ani datoria cu sfinţenie; vine cu bicicleta de acasă, cu cheile uşii principale în buzunar, şi îşi aşteaptă vizitatorii la intrare. Îi conduce prin fortificaţie şi le explică ore bune tot ce vor să ştie, de la înfiinţarea Scaunului Cincu şi până la însemnătatea fiecărui cotlon al monumentului.

,,Aveţi grijă cum călcaţi, aici e o fântână adâncă de 14 metri. Nu mai are pic de apă azi, dar pe vremuri folosea la aprovizionarea fortificaţiei. Lângă biserică exista o cazarmă, a cărei clădirie a rezistat până azi, iar ea era plină cu 500 de militari. Prin rotaţie, dintre ei unii urcau în podul bisericii să supravegheze de sus zona şi s-o apere, iar ei erau şi cei responsabili cu scoaterea apei din fântână. Există la casa parohială o replică a acestei fântâni, care şi la momentul actual are apă”, îmi povesteşte ghidul, în timp ce luminează cu lanterna gaura de sub podea care a fost fântâna cu pricina.

Sub Habsburgi, armata pleacă din fortificaţie, fântâna nu mai are utilitate şi seacă. Cazarma armatei devine depozit de slănină, carne şi cârnaţi. Sătenii îşi aduceau merindele aici să fie ţinute la rece şi veneau o dată pe săptămână să-şi taie din ele bucăţi, cât să le ajungă toată săptămâna viitoare.

Închisoare pentru soţi

Ca şi la Biertan, fortificaţia cincană ascundea la nivelul podului navei mari o temniţă matrimonială.

,,Aproape 200 de ani a funcţionat închisoarea soţilor aici. Erau aduse cupluri din Scaunul Cincului (22 de localităţi) care nu se mai înţelegeau. Rămâneau aici zile bune cu un singur pat, o singură farfurie, o singură furculiţă, în timp ce copiii le erau îngrijiţi de rude sau vecini. Se împăcau singuri până la urmă. Nu se cunosc divorţuri în toată această perioadă. Clopotarul, care venea să bată clopotele dimineaţa la 6.00 şi seara după apus, le aducea de mâncare”, explică nea’ Boghian.

Nu era la latitudinea soţilor, aflaţi în prag de divorţ, să aleagă dacă vor să nu să-şi ispăşească ,,pedeapsa” împăcării. Tatăl de vecinătate îi aducea forţat, fiind vorba de un bărbat ales pe 4 ani, care reglementa treburile religioase, familiale, chestiunile privind înmormântările şi nunţile. Erau 5 taţi de vecinătăţi în toată localitatea.

3 orgi consecutive şi un altar neplătit

Trei orgi şi-au făcut veacul la etajul bisericii. Prima a ars cu tot cu biserica într-unul din cele patru incendii ale Cincului. Constantin Boghian spune că a doua a fost donată de împărăteasa Maria Tereza, dar n-a rămas mult la Cincu şi de aici a fost dată, tot cu titlu de donaţie, satului Toarcla. A fost comandată o a treia, mai mare şi mai frumoasă, la o firmă din Germania, care avea un punct de lucru în Cehia, unde a şi fost executată. Din 1907 actuala orgă, despre care ghidul îmi spune că avea o acustică de invidiat, tronează în lăcaşul de cult.

Nu funcţionează dintr-un motiv banal: ,,s-au instalat în biserică nişte familii de jderi, care ne-au scăpat de ciori, dar au ros burduful de la orgă. O s-o reparăm la Hărman, acolo unde funcţionează o asociaţie germană care repară orgile din Transilvania. Odată cu ea, intră şi biserica în restaurare, începând cu 2016.”

În capătul opus al bisericii, în raport cu orga, se înalţă falnic un altar celebru. Devenit astfel, pentru că nu a fost nici executat şi nici plătit cu totul!

Altarul baroc a fost achiziţionat de la meşterii din Moşna şi a fost comandat cu 130 de florini din aur, dar din neştiute pricini meşterii l-au executat doar parţial. ,,Este montat neterminat, dar pentru asta nici nu a fost plătit potrivit tocmelii iniţiale. S-au achitat pentru el doar 30 de florini. Altarul datează din 1722 şi se numeşte ,,Toma”, pentru că îi înfăţişează pe Iisus şi pe Toma Ncredinciosul”, spune Boghian.

Reţea de tuneluri secrete

Un aer de misticism te cuprinde de cum intri în fortificaţie. Fără să ştii de ce. Fără să-i cunoşti secretele. Iar, odată cunoscute, misterul ia proporţii de neimaginat.

Din biserică pleacă spre afară sau spre turn, nu mai puţin de 5 tuneluri secrete, plănuite în detaliu de arhitecţii clădirii. Unul duce spre cazarma foştilor militari, care se află în curtea bisericii în partea stângă, şi care se continuă cu alte trei tuneluri, atât pentru refugiul femeilor şi copiilor, cât şi pentru observaţie. Practic, câtă viaţă avea această fortificaţie la nivel terestru, tot avea avea şi sub pământ!

Un altul dintre tuneluri porneşte din faţa altarului, are 600 m lungime, şi duce până în cimitirul satului. Pe timp de noapte pe aici erau scoşi morţii şi duşi spre locul de îngropăciune. Alte tuneluri duc fie în pod, fie spre comenduirea cazarmei care se află în partea dreaptă a bisericii, fie se unesc cu unele care ies din biserică prin alte puncte.

Simboluri masonice la tot pasul

Lăsăm tunelurile la o parte şi, la indicaţia ghidului, îmi ridic ochii spre pereţii încăperii, unde au fost montate plachetele dogarilor, tâmplarilor, rotarilor şi cizmarilor pentru ca, pe vremuri, patronii acestor bresle să-şi agaţe pălăriile în cuiele lor. Plachete sunt pline de simboluri masonice, la fel ca şi pereţii balcoanelor şi la fel ca statuia preotului Paul Woner.

,,Însemnele masonice identificate în această biserică sunt compasul, mistria, ochiul piramidal, pelicanul şi cercurile. Dar nu numai în biserică erau expuse, ci şi pe faţadele caselor de către cei cu fală, care aveau o stare materială bună, ca să le reflecte poziţia”, mărturiseşte nea’ Boghian.

Fostul fotograf îmi mai vorbeşte ore bune despre misterioasa fortificaţie şi se dovedeşte că până la urmă nici acelea nu sunt suficiente ca să spună măcar ,,lucrurile importante”. Dar cei pe care curiozitatea îi mână mai departe decât am făcut-o eu, pot suna la numărul de pe uşa bisericii şi, contra unui bilet de 5 lei, Constantin Boghian porneşte cu ei într-o altă călătorie de 800 de ani prin istoria locului.

(Cristina Cornilă)