După 6 luni se prescrie amenda. Vezi la ce!
Parcările amenajate din Făgăraş şi supravegheate de o firmă privată aduc multe probleme şoferilor. Aceştia ,,uită” în continuare să-şi scoată din parcometru tichet de parcare şi se roagă să treacă 6 luni de la faptă, ca aceasta să se prescrie. Poate nu ştiaţi, dar dacă trece o jumătate de an de la neplata parcării, iar amenda n-a ajuns prin poştă, aţi scăpat definitiv de ea!
Şeful Poliţiei Locale din Făgăraş, Ioan Binig, explică procedura amenzilor şi paşii pe care îi urmează un contravenient: „Reprezentantul firmei care administrează parcările doar constată fapta ca fiind: fie parcare fără tichet, fie cu tichet expirat sau maşini expuse la vânzare pe domeniul public ori distrugerea aparatelor de taxare. Cam 90% dintre contravenineţi nu au tichet sau acesta a expirat. După constatare, Poliţia Locală identifică făptaşul şi îi trimite poza alături de procesul verbal de amendă.”
Important este că de la data săvârşirii faptei şi până la trimiterea amenzii poate să treacă şi 6 luni. Doar după această perioadă fapta se prescrie, conform Ordonanţei 2/2001. De asemenea, contravenientul are la dispoziţie 15 zile pentru contestaţie, fie la sediul instituţiei de unde provine agentul constatator, fie la Judecătorie. Dacă achită în 48 de ore, plăteşte jumătate din minimul de amendă. Alexandru Socaciu
O intrebare: Parcarile acestea “amenajate” sunt prevazute cu camere de supraveghere? pentru ca as fi interesat sa stiu cum mi s-a zgariat masina intr-o asemenea parcare. Si unde trebuie sa fac cerere pentru inregistrarea video?
Nu,dar e bine de stiut ca dupa 6 luni se prescrie amenda!!!