Clarfon
PSD_Pasti_top banner
Cristi Urs_Pasti_top banner
Home Social Se negociază contractul colectiv de muncă la spital

Se negociază contractul colectiv de muncă la spital

Spitalul Dr. Aurel Tulbure
Spitalul Dr. Aurel Tulbure

Contractul colectiv de muncă de la spital se negociază la această oră. Din vară, cei aproximativ 400 de salariaţi vor avea primul lor contract colectiv după ani de zile în care acest tip de contract nu a existat.

Negocierile au demarat de curând la propunerea sindicatului. Managerul Laurean Gheţea susţine că sunt câteva clauze în proiectul de contract propus de sindicalişti care exced prevederilor legale.

După ce cele două părţi vor ajunge, în urma negocierilor, la un numitor comun în privinţa actului, acesta va fi semnat pe o perioadă de un an, putând fi apoi prelungit pentru încă 12 luni calendaristice.

Monumente funerare
Sumi Agro - Zentanil
Benzinariile Recea & Soars
UPRUC-CTR
Stihl
Reno Depo
Valencia
Primaria Sambata - LMA Pasti
Amanet King Onix
PSD_Pasti
Stefion Trans
Victoria Federal IFN

Spitalul participă la negocieri prin comitetul director, adică manager, director medical, director financiar şi jurist, iar sindicaliştii sunt reprezentaţi de conducerea judeţeană a Federaţiei Sanitas.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Victoria Federal IFN
Stefion Trans
UPRUC-CTR
Sumi Agro - Zentanil
PSD_Pasti
Monumente funerare
Reno Depo
Benzinariile Recea & Soars
Valencia
Primaria Sambata - LMA Pasti
Stihl
Amanet King Onix
Infinity GSM
Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.