Bani pentru elevii deştepţi
După ce primarul s-a hotărât ca anul aceasta să le dea şefilor de promoţie o diplomă de apreciere semnată chiar de el, consilierii locali au mers mai departe cu iniţiativa şi au votat ca fiecare şef de promoţie să primească o sumă de bani.
Proiectul de hotărâre a fost ideea consilierului Ion Bogdan, dar a fost ratificat şi de ceilalţi aleşi. Nu se ştie deocamdată de ce număr de elevi va fi vorba.
Asta pentru că, dacă elevii claselor a XII-a au terminat deja cursurile, cei din clasele a VIII-a mai au de mers la şcoală până se va încheia anul şcolar şi pentru ei. La licee sunt 5 şefi de promoţie şi nu s-a nimerit pe nicăieri să existe doi elevi în acelaşi liceu cu două medii identice. La gimanziu, însă, ar putea fi mai mulţi şefi într-o singură şcoală.
Cert este că fiecare primeşte 500 de lei, în semn de recompensă pentru rezultatele la învăţătură. Consilierii au aprobat o sumă maximă de 7.500 de lei din care se vor acorda aceste premii.
(Cristina Cornilă)