Clarfon
Cristi Urs_Pasti_top banner
PSD_Pasti_top banner
Acasă Social De luni intrăm în post

De luni intrăm în post

Astăzi începe postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, care diferă ca lungime de la an la an, în funcţie de data Paştilor, calculată şi ea după echinoţiul de primăvară. Astfel, Postul Sâmpetrului sau al Cincizecimii începe în lunea de după Duminica Tuturor Sfinţilor şi ţine anul acesta doar două săptămâni.

În acest an postul durerează între 16 şi 28 iunie. În timpul postului sâmbăta şi duminica se mănancă peşte. Dezlegare la peşte este şi marţi, 24 iunie, la sărbătoarea Nasterii Sfântului Ioan Botezătorul.

Din cauza faptului că Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au fost în temniţă, ei au devenit ocrotitori ai sistemului penitenciar din România. Ei sunt ocrotitori ai celor lipsiţi de libertate şi pentru că cei ajunşi în penitenciare sunt persoane care au greşit faţă de Dumnezeu, precum au greşit şi ei: Petru S-a lepădat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe creştini.

UPRUC-CTR
Amanet King Onix
Monumente funerare
Stefion Trans
PSD_Pasti
Reno Depo
Primaria Sambata - LMA Pasti
Sumi Agro - Zentanil
Benzinariile Recea & Soars
Stihl
Valencia
Victoria Federal IFN

În Ţara Făgăraşului există doar o singură biserică ce poartă hramul Sfinţilor Petru şi Pavel, în localitatea Şinca Veche. O altă biserică, ce este deocamdată doar în faza de proiect, şi care va purta acest hram, va fi construită în Făgăraş, în cartierul Negoiu. Preotul Adrian Precup slujeşte într-o capelă din incinta Liceului Teologic Sf. Constantin Brâncoveanu şi va fi parohul viitoarei biserici.

(Alexandru Socaciu)


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

UPRUC-CTR
Amanet King Onix
Monumente funerare
Sumi Agro - Zentanil
Benzinariile Recea & Soars
Stefion Trans
Reno Depo
Valencia
Stihl
Primaria Sambata - LMA Pasti
PSD_Pasti
Victoria Federal IFN
Infinity GSM
Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.