Jocuri distractive pe teme matematice
Elevii din clasa a VI-a D de la Colegiul Naţional „Radu Negru” au avut parte de o festivitate inedită de sfârşit de an şcolar. Aceştia au inventat mai multe jocuri care au avut ca scop învăţarea matematicii într-un mod recreativ şi distractiv.
Ei au fost împărţiţi în mai multe grupuri, şi, prin joc, au rezolvat probleme de geometrie şi algebră, coordonaţi fiind de profesoara Camelia Postolache. Lecţia deschisă, care a avut loc zilele acestea, s-a bazat pe o expoziţie de jocuri didactice din programa de specialitate.
Multe din aceste probleme şi jocuri distractive vin în sprijinul elevilor, ajutându-i pe aceştia să deprindă tainele matematicii, dincolo de teoremele şi axiomele din manual. Printre cei prezenţi la lecţia demonstrativă de sfârşit de an şcolar s-au aflat şi părinţii copiilor care s-au arătat încântaţi de modul de a învăţa matematica.
Chiar şi colegii din anii mai mari au luat parte la lecţia de marţi, încurajându-i pe cei mici prin ropote de aplauze. O mare parte din aceste jocuri didactice au apărut şi în Revista Problematica, ajunsă la a patra ediţie, unde se regăsesc probleme şi exerciţii inventate de profesori şi elevi, care sunt bazate pe imagini interactive şi provocări creative.
(Alexandru Socaciu)