Preţul plătit de Făgăraş pentru evenimentele din 1989

Puţini ştiu faptul că pentru Ţara Făgăraşului secolul trecut avea planuri mari, poate cele mai mari de pe teritoriul României.

Dacă epoca politică se menţinea, cele mai mari investiţii din ţara noastră se desfăşurau pe meleagurile noastre, pentru că se dorea construcţia unei Centrale Nuclear-Electrice (CNE) în zona satului Corbi, un uriaş baraj lângă Mândra, şi un lac de acumulare imens, până la Hoghiz.

Pentru amănunte legate de proiectele gigantice pentru Făgăraş, am stat de vorbă cu inginerul Marius Stanciu, cel care a venit în zona noastră tocmai pentru a le vedea realizate.

Barajul de la Mândra

Inginerul Stanciu a terminat facultatea de construcţii hidro-tehnice Iaşi acum 28 de ani, iar la Făgăraş a venit pentru „Amenajarea hidro-energetică Făgăraş-Hoghiz”. Pe 4 august 1986 inginerul cu repartiţie pentru realizarea barajului de la Mândra şi pentru viitoarea Centrală Nuclear-Electrică s-a prezentat la Făgăraş, dornic să se apuce de treabă, dar, aici, nimeni nu ştia nimic. „La momentul respectiv nici măcar nu exista întreprinderea. Ţin minte că m-am cazat la un hotel, apoi am primit un apartament în cartierul Combinat”, spune inginerul.

De la el am aflat că lucrările serioase la amenajarea şantierului dintre râul Olt şi satul Mândra au început abia în `87, `88 şi `89, odată cu organizarea socială şi tehnică de acolo. A apărut chiar şi o colonie cu locuinţe de serviciu.

„Au început excavaţiile în zonă pentru nodul hidrotehnic, precum şi lucrările la digurile care asigurau incinta lacului de acumulare. Am apucat să văd foarte puţin din construcţie, s-a ajuns până la „cota 0”, iar pentru diguri era terminată doar ampriza pentru digul mal drept, aproape de cursul Oltului. Sunt diguri foarte înalte, vizibile şi de pe DN1, dinspre Şercaia spre Mândra. Ca să vă daţi seama, lacul de acumulare începea de la Mândra, iar coada lui era în apropierea localităţii Hoghiz (aproximativ 30km, n.r.)”, îşi aminteşte ing. Stanciu.

Lucrări cu dragline uriaşe

La malul stâng, a continuat el, pe teritoriul dinspre satul Mândra, au apărut probleme cu solul. Dealurile fiind foarte înalte, cu ampriză mare şi val de pământ mult (30m înălţime şi 50m lăţime) – practic se inventau dealuri, era nevoie de un teren solid, însă acolo s-a constatat contrariul.

„Când puneam material, acesta refula. Ca să putem învinge natura, au fost aduse două echipamente uriaşe ruseşti, dragline păşitoare. Sunt nişte utilaje imense, casele cu etaj de pe strada Negoiu sunt mici pe lângă aceste dragline păşitoare. Au venit nişte ruşi pentru a le monta. Doar una s-a montat în întregime şi urma să intre în lucru. Dar a venit anul 1990 şi lucrările s-au oprit. Draglinele au fost demontate şi s-a continuat cu forţe proprii. Cam pe atunci am plecat să lucrez în proiectare la un departament de construcţii din Combinat”, a mai spus Stanciu.

De ce un baraj atât de mare?

Din câteva motive precise. Mai întâi, explică inginerul Stanciu, în capătul Oltului trebuia să existe un lac tampon care să oprească tot ce putea colmata centralele mici de pe cursul Oltului. În al doilea rând, şi acest baraj trebuia să producă energie electrică, ca şi celelalte.

Al treilea rol al barajului de la Mândra era să protejeze prin îndiguire localităţile de pe cursul superior al Oltului şi terenurile agricole.

Un al patrulea rol era să asigure volumul de apă tehnologică pentru o Centrală Nuclear-Electrică, cu două reactoare, proiectată undeva pe lângă satul Corbi. „Ca şi geometrie a terenului, protecţie pentru zonele locuite şi acces, era un loc numai bun pentru o asemenea investiţie. Dar, în urma studiilor şi forajelor specifice au fost identificate pungi de gaz metan şi au apărut problemele: cât gaz, ce volum, e epuizabil, poate fi eliminat…”, spunea inginerul Stanciu.

Valentin Ceauşescu, la Corbi

Din acest motiv, prin 1989, Valentin Ceauşescu, care lucra pe atunci la Institutul de Fizică Atomică, a venit în zona noastră pentru a găsi soluţii pentru dezvoltarea sectorului nuclear-energetic.

„Decizia la cald a fost oprirea proiectului pentru descărcarea solului de gaze sau găsirea unui alt amplasament, doar că după 1990 subiectul CNE a căzut definitiv, n-am mai auzit niciodată vorbindu-se despre el. Era interesant modul de execuţie: era un proiect canadian, mai scump ca cel rusesc, dar mult mai sigur. De pildă, centrala de la Cernobîl este pe sistem rusesc. Am lucrat pentru scurt timp şi la Cernavodă, pentru specializare, după ce am terminat facultatea. Am văzut sistemele de acolo, foarte bune şi foarte sigure, model canadian. Cam aşa ceva era proiectat şi la Corbi”, povesteşte inginerul.

Faptul că CNE nu era un basm, st şi faptul că inginerul Stanciu ştie sigur că în barajul de la Mândra erau proiectate două conducte uriaşe, cu diametre considerabile, supraterane, care trebuiau să ajungă la CNE de la Corbi, şi, în caz de forţă majoră, trebuiau să ducă atâta apă încât să producă răcirea reactoarelor.

Fostul secretar al primăriei Beclean, Alexandru Boeriu, a confirmat planurile României de a construi în zona noastră o centrală nucleară: „prin anii `80 s-au făcut cercetări serioase de către specialişti pe raza comunei Beclean, mai exact între satul Beclean şi Hurez. S-a constatat că amplasamentul unde urma să fie proiectată centrala nu corespundea proiectului, aşa că au luat în calcul zona Corbi-Victoria”.

Viitor sumbru pentru baraj

După atâta istorie, ne-am interesat şi de viitorul barajului de la Mândra. Am aflat că societatea care administra barajul, până nu demult, a trecut prin reorganizări şi comasări, iar acum de soarta construcţiei lui răspunde Filiala Muntenia cu sediul la Râmnicu Vâlcea a SC Hidroconstrucţia S.A.

Gheorghe Manea se ocupă, provizoriu, spune el, şi de soarta barajului Făgăraş-Mândra: „Nu pot să vă dau prea multe detalii. Tot ce aş putea să spun este că muncitorii de acolo au fost, în parte, disponibilizaţi, alţii au fost transferaţi la alte lucrări obţinute de societate… Concret, pe platforma barajului mai sunt doar câţiva muncitori care asigură conservarea lucrărilor, plus o firmă de pază”.

Gheorghe Manea a mai precizat că nici anul trecut nu s-au alocat fonduri de investiţii, iar de viitorul construcţiei nu se poate vorbi, deocamdată, nimic. „Pot să vă mai spun că lucrările la baraj sunt, în acest moment, în proporţie de 60-65% din lucrarea finală. Digurile sunt aproape finalizate, s-au realizat şi ceva construcţii la instalaţii, unde câţiva muncitori asigură protecţia lor, pentru a nu fi inundate…”, a detaliat Manea.

Beneficiarul viitorului baraj ar fi Hidroelectrica Sibiu, care şi ea a trecut prin reorganizare, cu centrul la Sebeş (jud. Alba), ai cărei directori pentru dezvoltare nu pot sta de vorbă cu presa.

La sfârşitul lui 2013 existau zvonuri chiar de investitori străini, dar nu există informaţii clare.

O nouă conducere a Hidroelectrica şi-a intrat în rol doar miercuri, 25 iunie, aşa că subiectul rămâne deschis până la noi „planuri”.

(Alexandru Socaciu)