Doi olandezi în aventură pe vârful Negoiu

Salvamontiştii de pe versantul sudic al Munţilor Făgăraş au fost solicitaţi pentru a interveni la o operaţiune extrem de dificilă în zona Şerbota, vârful Negoiu.

Doi turişti olandezi s-au aventurat pe muntele Făgăraşilor dornici de senzaţii tari şi peisaje minunate. Din păcate, unuia dintre ei i s-a făcut rău în zona Şerbota şi nu a mai putut continua traseul. Olandezii au fost nevoiţi să-şi petreacă noaptea sub o stâncă, nefiind echipaţi corespunzător traseelor montane.

Salvamontiştii din Curtea de Argeş au ajuns la turistul ghinionist şi i-au acordat primul ajutor, apoi au coborât pacientul diagnosticat cu ,,abdomen acut”, urgenţă de grad zero până în zona Sălătrucu, de unde acesta a fost transportat în stare gravă cu un elicopter SMURD la Spitalul Floreasca.

Cei doi turişti se aflau pentru prima oară în România. Au vrut să cucerească Vârful Negoiu dar nu au mai ajuns, scriu jurnaliştii de la „adevărul”. Potrivit lor, un turist a sunat la 112 şi a anunţat că prietenul său a căzut pur şi simplu din picioare. Acuza dureri abdominale. Cei doi tineri au fost nevoiţi să se adăpostească sub o stâncă. Au stat acolo câteva ore până la sosirea salvamontiştilor. Nouă ore dura transportul rănitului până la baza muntelui, aşa că salvatorii au chemat un elicopter SMURD.

Mara Mares_parlamentare 2024
Proaspat Alb
Zambete la cafea - Maria Visu
Victoria Federal IFN
Stihl
Florian Shaorma
Reno Depo

Medicii au luat turistul rănit şi l-au transportat direct la Bucureşti. Starea de sănătate a turistului este stabilă, iar prietenul său va aştepta în România până când acesta se va însănătoşi, urmând a pleca împreuna în Olanda.

(Alexandru Socaciu)


Apreciază
Distribuie