Meşterul popular de la Cincşor

O femeie din Cincşor a îmbinat croitoria cu tradiţia şi acum se mândreşte cu titulatura de meşter popular. Simona Ciuban a fost croitoreasă vreme de 25 de ani. Primea comenzi şi lucra acasă pentru oricine dorea să-şi facă o haină la comandă. Până într-o zi, când a realizat că în locul hainelor comerciale ar putea face, cu mai mult succes, veşminte tradiţionale româneşti! A apucat pe un drum străin, despre care nu ştia unde va duce, dar după trei ani de la această alegere piesele vestimentare din inima Transilvaniei, lucrate cu migală şi grijă de Simona Ciuban, ajung peste tot prin lume. Românce plecate în Canada, Elveţia sau Franţa se mândresc să le poarte peste hotare şi îi cer femeii să le trimită prin poştă.

,,Designer” de cătrinţe şi ii

Prima piesă de port popular care a ieşit din mâinile Simonei a fost o pereche de cătrinţe ardeleneşti. ,,Pot să spun că am făcut-o aproape întâmplător acum trei ani. Au urmat iile, cheptarele, iile stilizate şi vestele stilizate inspirate din cheptare tradiţionale. Apoi am făcut cheptarele pentru toţi membrii Ansamblului Junii Becleanului de pe Olt şi cămăşile instrumentiştilor solistului Flaviu Florea”, povesteşte, la cei 45 de ani ai ei, Simona Ciuban, în timp ce degetele i se mişcă pe o pânză de in, ţinând între ele un ac cu aţă albastră. Până la finalul discuţiei noastre, ceea ce avea să fie o mânecă de ie prinde contur datorită modelului de broderie lucrat.

O întreb pe Simona de unde face rost de ,,materia primă”. ,,Lucrez cu o ţesătorie din judeţul Mureş, de unde cumpăr aproape toată pânza de care am nevoie. Este pânză românească, vreau ca la final tot produsul să fie românesc. Şi uite aşa am declarat război oficial Chinei”, se amuză femeia.  Pânza fadă se transformă într-o veritabilă ie, la care se lucrează până la trei luni, dacă ia este făcută manual.

Maşina cu iz de epocă

Mintea umană face ce face şi tot la origini îl întoarce pe posesorul ei. Pe vremuri, străbunicile şi bunicile lucrau de zor cu un ac şi-o aţă ca să facă în trei luni ceea ce maşina poate face astăzi în trei zile. Maşina de brodat, concepută în secolul vitezei, face model de broderie de acum un secol.

Simona are trei maşini de brodat acasă cu model pe calculator şi nu se dezice de ele pentru următorul considerent: ,,când a apărut războiul de ţesut, femeile s-au folosit de el; când a apărut maşina de cusut, s-au folosit şi de ea. Acum progresul a venit odată cu maşina de brodat. Face acelaşi model pe care îl vedem pe iile de acum o sută de ani. Dar nu este cu mult mai uşoară decât munca manuală. Aşezi materialul în gherghef, selectezi modelul, centrezi modelul, supraveghezi. Modelul de pe ie are o anumită dimensiune, aşa că trebuie să reaşezi materialul ca modelul să curgă pe ie. Am brodat o ie la maşină la care ţin minte că am mutat ghergheful de 55 de ori şi am centrat modelul de 110 ori! Abia după aceea urmează şi obositorul lucru cu mâna, de la încheiatul ei, croşetatul dantelei şi până la încreţitura de la gât”.

O ie brodată la maşină se face cam într-o săptămână, pe când una lucrată exclusiv manual poate dura şi trei luni. Efectul şi frumuseţea lor sunt aceleaşi, diferă doar preţul, a doua fiind mai scumpă de trei ori ca prima. Cămaşa făcută cu maşina costă 250 de lei, cea brodată de mâna meşterului se ridică la 1.000 de lei.

,,Toţi clienţii îmi sunt şefi!”

Ai zice că nu răspunde în faţa nimănui pentru munca ce-o face. Dar Simona Ciuban se simte angajata tuturor celor pe care-i îmbracă. ,,Eu nu am un şef anume, clienţii mei toţi îmi sunt şefi. De pildă, azi de dimineaţă la ora 5.00 eram trează şi lucram de zor la nişte ii pe care trebuie să le trimit după-amiază în Canada, prin poştă. Dacă nu îmi terminam treaba, s-ar fi supărat una din şefele mele…”, vorbeşte serios Simona. Unde mai pui că are şi şefi bebeluşi, cărora le face costume de botez populare!

Când nu este acasă în atelierul ei de la Cincşor, Simona este la căbănuţa din lemn din faţa Cetăţii, în care îşi are expusă mai toată munca. ,,Vin aici de miercuri până duminică. În restul zilelor stau acasă să fac cătrinţe, veste şi cheptare, ca să am ce expune aici!” De când cu invazia neaşteptată a turiştilor la Cetate, şi munca meşterului este mai căutată.

Dovadă stă faptul că în timpul cât am stat de vorbă cu Simona, foarte multă lume a intrat în căbănuţă, în căutarea piesei vestimentare perfecte. Unii au găsit-o şi au cumpărat-o, alţii s-au documentat despre modelul de pe pânza de in, iar alţii mai încântaţi au cerut să li se facă la comandă.

Femeia recunoaşte că este înnebunită după portul popular din Banat şi după costumul tradiţional din Sibiu, aflate la extremă unul faţă de altul; bănăţenii au o broderie bogată şi viu colorată, pe când sibienii (mai ales din zona Gura Râului) sunt recunoscuţi pentru îmbrăcămintea simplă în nuanţe de alb şi negru. Dar, fiind ardeleancă get-beget, a ales ca veşmintele ce le face să poarte amprenta Transilvaniei. Aşa că din mâinile şi maşinile de brodat ale Simonei nu ies decât ii, cătrinţe şi cheptare de Ţara Făgăraşului.

Păpuşi ţărăncuţe

De la îmbrăcatul oamenilor mari, meşterul popular a trecut şi la îmbrăcatul celor în miniatură. Păpuşile Simonei, căci despre ele este vorba, poartă portul tradiţional, spre deosebire de cele cu rochiţe viu colorate, cu care au ieşit gata îmbrăcate de pe linia de producţie din fabrică.

,,La început cumpăram păpuşi din plastic şi le confecţionam eu îmbrăcămintea populară. Le făceam cătrinţe mici, le coseam ii şi cârpe… Apoi am cumpărat o vreme păpuşi de porţelan tot spre a le îmbrăca româneşte. În cele din urmă am hotărât să fac păpuşa cu totul, umplută cu puf antialergic”, îmi spune cincşoreanca, în timp ce-mi scoate dintr-o cutie o mogâldeaţă de păpuşă desprinsă parcă din atmosfera satului transilvănean de acum o sută de ani.

Simona Ciuban este exemplul că întoarcerea la origini nu este numai un act de suflet, ci şi o afacere profitabilă, într-un moment de tranziţie în care lumea începe să renunţe treptat la chinezării şi obiecte comerciale şi se îndreaptă cu timiditate şi nesiguranţă către autentic, către produse româneşti. Femeia i-a zis ,,adio” Chinei cu tot ce înseamnă influenţa ei peste Europa şi s-a întors, aparent, la îndeletnicirea străbunilor ei. O muncă pe care o face cu mai multă uşurinţă şi lejeritate decât ar fi făcut-o propria-i bunică, dar care, fiind o specie rară astăzi, este dublu apreciată!

(Cristina Cornilă)