Memorial în cinstea unui om de fotbal
Asociaţia Sportivă „Oltul Făgăraş” organizează prima ediţie a memorialului „Ioan Greavu”, în amintirea celui care a înfiinţat echipa de fotbal din cartierul Galaţi.
Potrivit actualului preşedinte al clubului de fotbal organizator, George Greavu, patru echipe din Liga a V-a vor participa la acest turneu. Este vorba de Progresul Voivodeni, A.S. Mândra şi Beclereana Beclean, care, alături de A.S. Oltul Făgăraş, îşi dispută supremaţia pentru trofeu. Primul meci de fotbal va avea loc duminică, 10 august, de la ora 10.00, disputat între Oltul Făgăraş şi Beclereana Beclean, iar de la ora 12.00, Progresul Voivodeni va juca împotriva celor de la F.C. Mândra.
Toate meciurile de fotbal se vor disputa pe terenul de fotbal din cartierul Galaţi. Ioan Greavu, cel în amintirea căruia se organizează memorialul, a fost unul dintre cei care au pus bazele echipei Oltul Făgăraş din cartierul Galaţi din anii ‘70-‘71.
După doar un an Ioan Greavu reuşeşte să se claseze cu echipa pe locul întâi. Tot el este şi cel care va avea un aport considerabil în construirea terenului de fotbal din cartierul Galaţi în anii ‘85-‘86, inaugurat cu fast în 1988. Mai multe detalii despre Memorialul „Ioan Greavu” veţi putea citi în ediţia tipărită a ziarului „Bună Ziua Făgăraş”.
(Alexandru Socaciu)