6.000 de semnături au ajuns la Ministrul Transporturilor

Ministrul Transporturilor a fost informat că Făgăraşul pune taxă pentru TIR-uri. Motivul: ocolitoarea oraşului este ,,ocolită” cu succes de bugetul statului, iar autostrada care trece pe la noi este în aer!

Miniştrii Transporturilor au dat toţi, pe rând, emoţii Făgăraşului! Ultimul, Ioan Rus, a bulversat iar autorităţile locale, după ce a retrogradat autostrada Sibiu Făgăraş la rangul de drum expres.

Drept urmare, primarul Sorin Mănduc i-a cerut deputatului Daniel Zamfir să solicite o întrevedere cu Ministrul Rus, lucru care s-a şi întâmplat. Astfel, marţi, 9 septembrie, la primele ore ale dimineţii, edilul a pornit spre Bucureşti pentru a lua parte la discuţiile din Comisia de Transporturi a Camerei Deputaţilor pe subiectul acesta. Mănduc este nemulţumit de bâjbăiala guvernanţilor în privinţa drumurilor care au legătură cu Făgăraşul. Pe de o parte centura ocolitoare nu se face, pe de altă parte autostrada a devenit drum expres! Impactul lipsei acestora se simte din plin la fiecare accident rutier cu trafic blocat sau deviat, când coloane de kilometri întregi de maşini sunt deviate prin praful drumului tehnologic de pe malul Oltului, care ar fi trebuit să devină de mult centură.

La plecare, primarul a luat cu el un sac de liste ca să-i dovedească Ministrului Rus nemulţimirea populaţiei vizavi de deciziile proaste ale Ministerului pe care îl conduce. Pe acele liste se aflau 6.000 de semnături, strânse în această vară de reprezentanţii Partidului Naţional Liberal, pentru varianta ocolitoare a municipiului.

Mănduc a spus că la întrevederea cu oficialul de la Transporturi nu s-a prezentat în calitate de primar al Făgăraşului, ci de reprezentant al celor 6.000 de oameni care doresc centură ocolitoare.

,,Îmi amintesc că pe bannere-le de dinainte de alegerile europarlamentare au fost tipărite mesajele: ,,Ponta = autostrada Sibiu – Braşov” şi ,,Iohannis = autostrada Sibiu – Piteşti”. Au fost nişte mesaje mincinoase la vremea aceea, din moment de însuşi reprezentatul Guvernului Ponta s-a dezis de mesajul partidului său”, consideră Mănduc.

Întrevedere pe bâjbăite

La întâlnirea cu pricina, Ministrul Rus s-a descurcat execrabil. Despre centura Făgăraşului n-a avut habar ce să zică, iar despre construcţia autostrăzii (sau a drumului expres, după ultimele noutăţi) n-a avansat niciun termen.Rus 2

Deputatul şi primarul i-au prezentat ministrului problema gravă cu care se confruntă municipiul în privinţa traficului de mare tonaj. În lipsa unei variante de ocolire a oraşului, autoritatea locală se află în situaţia de a institui taxă de acces pentru autovehiculele grele şi de a amplasa bariere la ambele intrări în localitate.

Proaspat Alb
Stihl
Reno Depo
Stand-up
Zambete la cafea - Maria Visu
Dentistry Tour
Monumente funerare

Edilul i-a prezentat ministrului Ioan Rus cele 6.000 de semnături de susţinere din partea populaţiei care vor sta la baza elaborării actelor normative necesare punerii în aplicare a acestei soluţii.

„Nu există o Strategie Naţională în privinţa infrastructurii rutiere din România. În Făgăraş, de pildă, există doar la nivel declarativ două variante de ocolire, două autostrăzi şi un drum-expres, pentru acesta din urmă  realizându-se studiul de fezabilitate. Toate acestea există, din păcate, doar pe hârtie. Am constatat că fiecare ministru din ultimii ani a prezentat propria viziune fără a se concretiza în construcţia efectivă a şoselelor. Ca urmare a lipsei de interes a autorităţilor centrale ne vedem puşi în situaţia de a cere taxă pentru accesul vehiculelor grele care tranzitează Făgăraşul. Nu e firesc ca statul să încaseze taxa pe rovinietă, iar primăria să suporte reparaţiile şoselelor din bugetul local.” a susţinut primarul municipiului Făgăraş, Sorin Mănduc, la întâlnirea de la Bucureşti.

10.000 de maşini pe zi

Ioan Rus a aflat de la reprezentanţii Făgăraşului că municipiul este tranzitat de 10.000 de autovehicule la fiecare 24 de ore, iar jumătate dintre acestea sunt de mare tonaj.

Oficialul le-a arătat până la urmă o hartă în care se vedea că pe aici trece o autostradă. Cu toate acestea harta este posibil să nu mai fie în vigoare, din moment ce însuşi Rus a declarat recent că retrogradează autostrada la nivel de şosea rapidă (drum expres). Cât despre centruă, şeful de la Transporturi n-a ştiut şi n-a avut ce zice.

Şi deputatul liberal Daniel Zamfir a declarat că: „Nu este normal ca din banii locuitorilor Făgăraşului să se repare un drum naţional care tranzitează localitatea şi care este distrus de traficul greu, iar banii taxei de drum să fie încasaţi de Ministerul Transporturilor. De aceea, dacă Ministerul nu va înţelege să reabiliteze de urgenţă ocolitoarea de nord a municipiului, amplasarea de bariere şi instuirea taxei pentru autovehiculele de mare tonaj vor deveni realitate. Asta este ceea ce îşi doresc locuitorii municipiului Făgăraş.”

La auzul veştii că Făgăraşul va fi singurul oraş din România la intrările căruia vor exista bariere pentru TIR-uri, Ministrul Rus n-a avut nicio reacţie. N-a dat asigurări nici că se face ocolitoarea ori autostrada, dar nici nu şi-a permis să blocheze autorităţile în demersul lor.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie