Se schimbă ora!

Ceasurile vor fi date înainte cu o oră! În noaptea de sâmbătă spre duminică trecem la ora de vară. Astfel, ora 03:00 va deveni ora 04:00. Sistemul de modificare a orelor are ca scop folosirea cât mai eficientă a luminii soarelui, pentru ca principalele activităţi umane să se poată desfăşura cât mai mult în timpul zilei.

Ideea de schimbare a orelor pentru folosirea eficientă a luminii a fost implementată în timpul Primului Război Mondial. Oraşul Brandon din Canada a fost primul din lume care a folosit acest sistem, trecând la ora de vară pe 17 aprilie 1916.

Imediat după aceea, începând de pe 30 aprilie 1916, Germania şi aliaţii săi din Primul Război Mondial au fost primele ţări care au folosit sistemul, pentru a face economie la cărbune.

Go Pro Infrastructure
Reno Depo
Proaspat Alb
Dentistry Tour
Amanet King Onix
Mara Mares_parlamentare 2024

În România, ora de vară a fost introdusă în anul 1932. În prezent, ora de vară se aplică la noi în ţară în fiecare an, în ultima duminică din martie (ora 03:00 devine 04:00), şi ultima duminică din octombrie (ora 04:00 devine 03:00).


Apreciază
Distribuie