Cine nu plăteşte taxa auto

Taxa auto instituită din luna martie 2013 a fost plătită de toţi şoferii la înmatricularea unui autoturism pentru prima dată în România. La un an de la introducerea ei, prevederile au fost modificate de parlamentari, săptămâna trecută, astfel încât noi categorii de autovehicule vor fi scutite de la plată.

Astfel, cele dobândite prin moştenire, confiscate, donate instituţiilor publice, structurilor patronale şi sindicale reprezentative la nivel naţional, asociaţiilor şi fundaţiilor de utilitate publică sunt exceptate de la plata taxei.

La fel şi cele care aparţin misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi membrilor acestora, precum şi altor organizaţii şi persoane străine cu statut diplomatic, care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul ţării.

Florian Shaorma
Zambete la cafea - Maria Visu
Amanet King Onix
Monumente funerare
Stihl
Stand-up
Mara Mares_parlamentare 2024

Nici autovehiculele destinate serviciilor de ambulanţă şi medicină, utilizate de forţele armate, forţele de securitate a statului, de poliţie, de jandarmerie şi de pompieri nu sunt supuse taxei de mediu.

Exceptate de la lege sunt şi maşinile special modificate care sunt conduse de persoanele cu handicap. Printre toate acestea au fost strecurate la scutirea taxei şi maşinile încadrate în categoria vehiculelor istorice.


Apreciază
Distribuie