PSD_Pasti_top banner
Clarfon
Cristi Urs_Pasti_top banner
Home Țara Făgărașului Începe canalizarea la Sâmbăta de Sus

Începe canalizarea la Sâmbăta de Sus

După trei ani de când aşteaptă canalizarea, locuitorii comunei Sâmbăta de Sus au fost anunţaţi de Primărie că lucrările vor începe cel mai devreme în luna aprilie. Autorităţile vor cheltui 3 milioane de euro să racordeze la canalizare iniţial cele 600 de gospodării din sat, apoi toată zona turistică. Banii vin de la Ministerul Dezvoltării Regionale în urma unui proiect depus de autoritatea locală încă din anul 2010.

În zilele care urmează, licitaţia pentru alegerea constructorului va fi postată în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), iar apoi nu mai e decât un pas până încep primele săpături pe străzi.

Edilul Vasile Andreaş a declarat că pe străzile asfaltate vor fi introduse conducte de canalizare pe două fire, iar pe cele neasfaltate – pe un singur fir. Staţia de epurare va fi amplasată în josul localităţii, la 500 de metri distanţă faţă de ultimele gospodării, înspre Sâmbăta de Jos.

PSD_Pasti
Valencia
UPRUC-CTR
Benzinariile Recea & Soars
Stefion Trans
Monumente funerare
Amanet King Onix
Reno Depo
Primaria Sambata - LMA Pasti
Stihl
Victoria Federal IFN
Sumi Agro - Zentanil

După finalizarea introducerii acestei utilităţi în sat, autorităţile locale o vor face şi în zona turistică. Din cele 3 milioane de euro, 2 se vor cheltui în sat, iar diferenţa în staţiune. Lucrările la canalizare se vor termina peste aproximativ doi ani de zile.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Monumente funerare
Reno Depo
Stihl
PSD_Pasti
Stefion Trans
Primaria Sambata - LMA Pasti
Sumi Agro - Zentanil
Valencia
Victoria Federal IFN
Amanet King Onix
Benzinariile Recea & Soars
UPRUC-CTR
Infinity GSM
Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.