Ce a găsit ITM-ul în control la Nitroporos
Inspectoratul Teritorial de Muncă Braşov a efectuat un control fulger la Nitroporos Făgăraş, după ce sindicaliştii s-au plâns că sunt neplătiţi de 5 luni, că li se întocmesc fişe false de pontaj şi că nu primesc echipamente de protecţie.
Inspectorii ITM au găsit fondate nemulţumirile angajaţilor şi au impus societăţii remedierea problemlor.
Procesul verbal cu măsurile impuse a fost ridicat de jurista societăţii, Mihaela Ruja, de la sediul ITM Braşov, vineri, 14 noiembrie.
Adrian Reit, inspector şef ITM Braşov, declară că într-adevăr s-au descoperit salarii neplătite din vară. În data de 26 septembrie societatea a intrat în procedura de insolvenţă, astfel încât toate drepturile salariale de până atunci trebuie obligatoriu înscrise la masa credală. În ce priveşte luna octombrie, s-a dispus măsura ca acestea să fie plătite salariaţilor până la termenul de 19 decembrie.
O altă măsură dispusă în urma controlului este ca de acum încolo să se ţină o evidenţă reală a pontajului, pentru că au fost constatate discrepanţe şi pe acest domeniu. În schimb, nu s-au aplicat amenzi.
(Cristina Cornilă)