Revelion la înălţime pe Valea Sâmbetei
Un Revelion ieftin, în creierii munţilor, este numai bun pentru cei care vor să se deconecteze de stresul cotidian, să iasă din oraş sau să nu mai audă de muncă. Cu puţină tehnologie, spre deloc, excepţie făcând telefonia mobilă care are semnal bun la 1.400 metri altitudine, Cabana Valea Sâmbetei a devenit un loc extrem de apreciat în perioada Revelionului de orăşenii din ţară.
După ce în ultimii doi ani aici s-au organizat Revelioane de neuitat, pentru anul acesta rezervările s-au făcut cu mult înainte de luna decembrie.
Toate locurile pentru ultimele zile din an s-au ocupat. Pachetul, care cuprinde 3 nopţi de cazare şi o cină festivă în noaptea dintre ani, costă 250 de lei.
,,Pentru Revelion am pregătit un pachet de servicii cu trei nopţi de cazare, plus masa festivă din noaptea dintre ani. Pachetul costă 250 de lei. S-au ocupat toate locurile deja; am avut solicitări din toată ţara, de la Iaşi până la Suceava sau Bucureşti”, spune pe Nae Zdrăilă, cel care este cabanier la Sâmbăta.
Revelioanele din 2012 şi 2013 au umplut cabana Sâmbăta până la refuz. Are 54 de locuri în camere cu mai multe paturi, încălzite cu sobe pe lemne. Electricitatea este înlocuită cu un generator pe benzină sau cu lumănări.
La ora aceasta la altitudinea la care se găseşte cabana stratul de zăpadă măsoară 12 cm.
(Cristina Cornilă)